Echipa de fotbal Oţelul Galaţi va susţine cinci jocuri de verificare în cadrul stagiului de pregătire din Austria, care va debuta pe 3 iulie.
Conducerea clubului de la Dunăre cunoaşte patru dintre adversari: pe 5 iulie va avea loc meciul cu MSK Zilina (vicecampioana Slovaciei), pe 8 iulie cu MTK Budapesta (campioana Ungariei), pe 11 iulie cu Austria Karnten (locul 9 în prima liga a Austriei) şi pe 14 iulie cu Sparta Praga (vicecampioana Cehiei).
Oţelul va mai juca un meci amical, pe 9 sau 10 iulie, adversarul nefiind încă stabilit.
În altă ordine de idei, Ramses Gado, accidentat în iarnă la genunchiul drept, va reveni luna viitoare de la Bologna. Gado a ratat toate meciurile din primăvară şi a suportat o intervenţie chirurgicală, în luna mai, la clinica Isokinetic din Bologna (Italia), iar în prezent susţine un program special de recuperare.
"Am ţinut tot timpul legătura cu Ramses, el se recuperează la Bologna şi va reveni la sfârşitul lunii iulie bun de joc. Acesta este marele avantaj al acestui mod de recuperare, ca poţi deveni apt de competiţie imediat ce ai încheiat tratamentul", a declarat antrenorul Petre Grigoraş, citat de site-ul oficial al grupării.