Finala Cupei Spaniei, câştigată de Real Madrid în faţa echipei FC Barcelona pe stadionul Mestalla din Valencia (1-0, după prelungiri), a stabilit un nou record de audienţă pentru această competiţie, cu peste 14 milioane de telespectatori, relatează presa iberică.
Meciul, transmis în direct de canalul public TVE şi TV3 a strâns în faţa televizoarelor 12,7 milioane de telespectatori şi respectiv 1,46 milioane.
Recordul precedent de audienţă data din 2009, când Barcelona a învins în finală Athletic Bilbao, meciul fiind urmărit de 11,7 milioane de telespectatori.
Minutul cu cea mai mare audienţă s-a înregistrat în momentele finale ale prelungirilor, când 14,9 milioane de telespectatori (cotă de piaţă de 75 la sută) aşteptau deznodământul finalei cupei. Conform datelor TVE, peste 20 de milioane de spanioli au urmărit cel puţin un minut din meci.