Fundaşul ghanez al echipei FC Vaslui, Richard Annang, va fi titular în partida cu Universitatea Craiova, susţine antrenorul Viorel Hizo.
"Richard este un copil, abia a împlinit 20 de ani. Are câteva calităţi excepţionale de fotbalist. El a lipsit foarte mult, pentru acea viză. A pierdut practic toată pregătirea şi a fost foarte greu. Sper să intre şi să rămână în echipă. Sper să joace foarte bine, are tot ce-i trebuie să joace şi să progreseze", a spus Hizo.
Annang susţine că speră să se ridice la aşteptările antrenorului său.
"Dacă o să facem tot ceea ce ne spune antrenorul, atunci o să câştigăm. M-am acomodat, mă simt foarte bine aici. Am şi prieteni printre colegi. Nu mă tem de concurenţă. Sper să joc cât mai bine cu Craiova".
Sânmărtean suspendat o etapă
Mijlocasul echipei FC Vaslui, Lucian Sânmărtean a primit două galbene, implicit cartonasul rosu în meciul cu CFR Cluj si nu va putea fi folosit de Viorel Hizo în partida din această seară. Pe lângă el, "Dulăul" nu se va putea baza nici pe Genchev, bulgarul fiind diagnosticat cu lombosciatică. De asemenea si Farkas va rata partida, slovacul fiind suspendat pentru cumul de cartonase galbene. Un alt jucător incert, Paul Papp se pare că nu are nimic grav si va evolua titular cu Universitatea. Vestea bună pentru Hizo este revenirea fotbalistilor Raul Costin si Jhivko Milanov cei doi ispăsindu-si etapa de suspendare.
"Este o echipă care nu are nimic de pierdut"
Antrenorul Viorel Hizo nu se lasă amăgit de pozitia Craiovei din clasament si spune că echipa sa va trata meciul cu maximă seriozitate, mai ales că stie isoricul întâlnirilor precedente. "Ne asteaptă un joc foarte greu, desi multi o să zâmbească când o să audă această declaratie. Trebuie să fim foarte atenti pentru că în ultimii ani Craiova ne-a creat destule probleme la Vaslui. Desi pare retrogradată pe o echipă precum Craiova o poate învia un rezultat. Este o echipă care nu are nimic de pierdut, ea vine si joacă. Trebuie să trecem peste socul de la CFR".