Machado: In Brazilia inveti multe smecherii

Fotbalistul Universităţii Cluj îi sfătuieşte pe români să-şi croiască drum prin viaţă zâmbind, aşa cum fac brazilienii, în ciuda problemelor de zi cu zi.

Brazilianul "naturalizat" clujean i-a cucerit repede pe fanii Universităţii prin driblingurile sale şi fotbalul pe care-l joacă zâmbind mereu. Viaţa l-a faultat dur, când era doar un adolescent şi a rămas fără tată, dar a continuat să viseze şi să jongleze cu toate dificultăţile până când soarta i-a surâs şi l-a făcut fotbalist.

Ajuns la 21 de ani, brazilianul se declară împlinit: este un fotbalist respectat, un tată fericit şi un logodnic responsabil. Machado le oferă fanilor săi, o imagine necunoscută a trecutului său, în care vorbeşte despre dramele copilăriei sale, dar şi despre impactul pe care l-a avut cu viaţa din Europa şi cu zăpada care l-a aşteptat când a aterizat în Zürich.

Ai avut o copilărie petrecută la joacă, cu ceilalţi copii, sau ai fost băiatul care stătea în casă şi se uita la televizor?
Gabriel Machado: Eram tot timpul pe stradă, cu ceilalţi copii. În Brazilia e frumos să creşti, e o ţară plăcută pentru un copil, dar, să-ţi spun sincer, înveţi multe şmecherii, altfel nu le ştiu zice. Asta făceam tot timpul, de dimineaţa până seara, eram pe stradă.

Şi desenele animate le-ai lăsat pentru mai târziu?
A, nu! Mă uitam la "desenele" braziliene, dar şi la Looney Tunes. Preferatul meu era Bugs Bunny. Încă îmi place.

Deci ai avut o copilărie fericită...
Condiţia mea în Brazilia era foarte bună, aveam bani, nu era o problemă financiară. Mi-a fost greu când părinţii mei s-au despărţit, aveam doar 11 ani. Apoi, la 15 ani, tatăl meu a murit, iar atunci am trăit cea mai dificilă perioadă. Jucam la 100-200 de kilometri de casă şi mergeam acasă o dată la două săptămâni, mi-era tare greu, dar eram conştient că trebuie să fac asta pentru ca în viitor să am o viaţă mai bună.

Dacă ai face reclamă oraşului natal, Porto Alegre, ce ai zice? Cum l-ai descrie?
E un oraş modern, dar şi cu clădiri vechi, istorice. Există un lac frumos, chiar în centrul oraşului, iar dacă vrei să te duci la cumpărături ai 10 mall-uri la dispoziţie.

Ai ajuns în Europa, la Zürich, când n-aveai încă 18 ani. Ai resimţit un şoc cultural?
Mi-a fost foarte greu să fiu departe de casă la 18 ani, mi s-a schimbat viaţa. Am început să câştig foarte mulţi bani, dar eram fără familie. Când am ajuns acolo, în Elveţia, erau minus 10 grade,
a fost prima dată când am văzut zăpadă. Nu cunoşteam prea multe persoane. Aici, la Cluj, lumea e mai caldă, m-am obişnuit cu oamenii, cu prietenii din vestiar.

Dar când ai ajuns în România, te-a speriat ceva anume?
Nu e diferenţă foarte mare, doar că în Brazilia oamenii sunt fericiţi, în general. Aici oamenii sunt cu capul plecat în fiecare zi, parcă n-au chef să se distreze, să-şi trăiască viaţa. Şi în Brazilia sunt oameni săraci, năpăstuiţi de soartă, dar parcă ei văd altfel lucrurile, îşi trăiesc altfel viaţa, nu sunt resemnaţi. Toţi sunt patrioţi când vine vorba de Brazilia. Partea de unde sunt eu a avut
o situaţie mai complicată, au existat mai multe probleme, dar acum e una dintre cele mai înstărite părţi din Brazilia.

Da, dar carnavalul şi distracţia e tot la Rio de Janeiro...
Nu-mi place carnavalul de la Rio, sincer să fiu, nu m-a tentat niciodată să mă duc acolo. Samba îmi place mult, în schimb. Ascult samba foarte mult, e genul meu de muzică preferat. Poate mă ajută şi în joc, pe teren, mai dansez uneori.

Îţi lipseşte bucătăria braziliană?
Normal, cred că oricui îi lipseşte mâncarea de acasă dacă pleacă din ţară. Mâncarea mea preferată din Brazilia e compusă din orez, cartofi prăjiţi şi un fel de biftec cum faceţi voi aici, plus alte ingrediente pe care nu prea ştiu cum să le traduc. În România mănânc
de toate, îmi place mâncarea ardelenească. Mă duc în general la restaurante tradiţionale. Pot să zic că şi micii cu muştar îmi plac, mănânc, dar nu în cantităţi mari.

Şi lângă mici n-ai încercat şi o ţuică de prune?
(Râde) Nu, nu, chiar nu mă tentează. Am auzit că e mai tare şi decât tequila, aşa că n-am vrut să risc. Acasă mai beau câte un pic de caipirinha, e băutura tradiţională a Braziliei. Se bea cu lămâie, e aşa... mai uşoară.

Tată la 20 de ani

Anul trecut, pe când avea doar 20 de ani, Gabriel Machado a devenit tată: logodnica sa a dat naştere unui băieţel pe nume Michel. Acum, familia Machado s-a reunit la Cluj, oraşul care l-a adoptat pe brazilian în vara lui 2009. "E ceva foarte frumos să fii tată, chiar dacă am doar 21 de ani. Înseamnă multă responsabilitate. Nu mai faci ce făceai înainte, trebuie să stai acasă, să ai grijă de copil, dar e ceva ce nu poate fi exprimat în cuvinte. E un sentiment special să ajungi acasă şi să vezi cum fiul tău te aşteaptă fericit. Ne place Clujul tuturor. Ieşim împreună în Parcul Mare, mergem în centrul vechi, mai stăm la o cafea. Îmi place că uneori mă opreşte lumea pe stradă să mă felicite, să-mi strângă mâna. E un sentiment special să te simţi atât de iubit", a mărturisit brazilianul Gabriel Machado.