Antrenorul Fotbal Club Municipal Târgu-Mureş, Ioan Ovidiu Sabău, a declarat, într-o conferinţă de presă, că îşi doreşte ca echipa sa să se claseze în primele zece echipe în campionat, deşi avea ca obiectiv în acest an salvarea de la retrogradare.
"Situaţia la echipă este una bună, mi-aş dori să îşi şi dorească mai mult jucătorii, acesta a fost obiectivul stabilit, salvarea de la retrogradare, dar dacă suntem aici eu cred că putem spera la mai mult. Acum rămâne de văzut dacă jucătorii vor arăta acest lucru. Ei mi-au spus că îşi doresc mai mult, vor mai mult, dar acest lucru să se vadă mâine. Avem nevoie de punctele necesare să rămânem în primele zece", a arătat Sabău.
Acesta a susţinut că, pentru atingerea acestui deziderat, FCM va mai avea de luptat încă patru meciuri.
"Îmi doresc demult clasarea în primele zece locuridar nu l-am făcut public. Jucătorilor le-am spus tot timpul", a precizat antrenorul.
Ioan Ovidiu Sabău a arătat că anul viitor, deşi încă nu a discutat cu oficialii FCM Târgu-Mureş prelungirea contractului, va avea un nou obiectiv, "nu salvarea de la retrogradare, ci să ne clasăm în primele 10 sau 8 echipe".
În privinţa meciului FCM Târgu-Mureş - Pandurii Târgu-Jiu, din etapa a 31-a a Ligii 1, programat pentru miercuri, Ioan Ovidiu Sabău a apreciat că târgumureşenii se vor confrunta "cu acest adversar bun, un adversar care joacă fotbal şi care se află într-o situaţie destul de grea şi atunci jucătorii vor fi foarte motivaţi".
Sabău a arătat că Pandurii are un lot destul de numeros dar şi valoric, "un fel de Brăneşti, dar cu altă experienţă, altă valoare, care joacă fotbal".
În privinţa FCM Târgu-Mureş, tehnicianul a subliniat că nu există probleme în lot, nici accidentări, nici suspendări.