Germania s-a calificat în finala EURO 2008 la fotbal, după ce a învins formaţia Turciei cu scorul de 3-2 (1-1), miercuri, la Basel, în semifinale.
Germania a dat dovadă de un pragmatism dus la maxim şi s-a impus prin golurile lui Bernd Schweinsteiger (26), Miroslav Klose (79) şi Philipp Lahm (90), respectiv, Ugur Boral (22), Semih Şenturk (86), dar turcii sunt cei care au impresionat din nou, jucând mult mai bine decât adversarii. Elocvent este faptul că nemţii au tras de trei ori pe spaţiul porţii (3 goluri), iar turcii de 11 ori.
Germania nu a arătat ca o favorită la câştigarea titlului european, pe când turcii au făcut spectacol.
După primele minute de tatonare, turcii devin periculoşi, iar Kazim trage de la distanţă, în braţele lui Lehmann (8). Imediat după aceea (8), Lehmann îl blochează pe Hamit Altintop - 8, în careu, după greşeala lui Lahm. Turcia, decimată de indisponibilităţi, domină meciul, surprinzător, şi are o mare ocazie de a deschide scorul în min. 14, când şutul lui Kazim întâlneşte bara transversală, după o pasă înapoi a lui Ayman. Faza continuă, iar Semih Şenturk reia din apropiere pe lângă poartă (15).
Prima fază ofensivă mai consistentă a germanilor se consumă în minutul 17, când Mehmet Topal respinge din faţa lui Ballack, în careul de 6 m.
Jocul bun al echipei pregătite de Fatih Terim este concretizat în minutul 22 - Ugur Boral trimite în poartă din 7 metri, după o mingea reluată de Kazim: 0-1. Turcia continuă ofensiva, iar Semih e blocat în momentul şutului, de Metzelder (25).
Germania restabileşte egalitate, în min. 26, la prima acţiune periculoasă: Podolski pătrunde pe stânga, urmează centrarea, la care Schweinsteiger a reluat superb la colţul lung: 1-1.
Turcia are apoi două acţiuni notabile, dar la centrare Sabri, prinde Lehmann (30) lovitura de cap a lui Semih. Lehmann e surprins avansat la lovitura liberă a lui Hamit Altintop, dar reuşeşte să respinsă peste poartă (32).
Germania a fost şi ea aproape de gol, în min. 38, când Podolski a scăpat singur de la mijlocul terenului, dar a tras peste poartă.
Finalul primei reprize a aparţinut tot turcilor, dar Ugur Boral a şutat din lovitură liberă şi Lehmann a boxat (38). Hamit Altintop a ratat preluarea în marginea careului, la o fază la care ar fi rămas singur cu Lehmann (41). Sabri a şutat şi el peste poartă (42).
În debutul reprizei secunde, Lahm e faultat clar de Sabri (în min. 51), la limita careului, dar arbitrul Busacca nu acordă penalty. Hitzlsperger trage de la 20 de metri (55), puţin peste transversală. Treptat, turcii scad ritmul, iar Germania pune stăpânire tot mai mult pe joc, chiar dacă fără a-şi crea ocazii clare.
Ugur Boral trage de pe partea stângă, dar Lehmann e la post (73). Imediat vine şutul lui Hitzlsperger, foarte aproape de poarta lui Ruştu (74).
Germania, care avea în acest moment un singur şut pe spaţiul porţii turce, reuşeşte să dea lovitura pe final, când Ruştu iese greşit la o centrare a lui Lahm, iar Klose trimite balonul în plasă cu capul: 2-1 (79). Turcia nu renunţă şi din nou face senzaţie marcând în ultimele minute: Sabri trece foarte uşor de Lahm, centrează în careul mic, de unde Semih trimite în poartă sub privirile lui Mertesacker şi Lehmann, 2-2 (86).
Finalul e incandescent: Lahm pătrunde în careu după o combinaţie cu Hitzlsperger şi îl învinge pe Ruştu, 3-2 (90), aducând practic calificarea în finală. Ultima şansă a turcilor e lovitura liberă de la 24 metri, trimisă de Tumer mult peste.
În finală, pe 29 iunie, la Viena, Germania va întâlni învingătoarea din semifinala Rusia - Spania, programată joi la Viena.
Germania - Turcia 3-2 (1-1)
Au marcat: Bernd Schweinsteiger (26), Miroslav Klose (79), Philipp Lahm (90), respectiv, Ugur Boral (22), Semih Şenturk (86).
semifinale, Basel, Stadion: "StJakobs Park", 42.000 spectatori; 26 grade Celsius.
Au evoluat echipele:
Germania: 1. Jens Lehmann - 3. Arne Friedrich, 17. Per Mertesacker, 21. Christoph Metzelder, 16. Philipp Lahm - 7. Bastian Schweinsteiger, 6. Simon Rolfes (8. Torsten Frings, 46), 13. Michael Ballack (căpitan), 15. Thomas Hitzlsperger, 20. Lukas Podolski - 11. Miroslav Klose (2. Marcell Janssen, 90+2). Antrenor: Joachim Löw.
Turcia: 1. Ruştu Recber (căpitan) - 20. Sabri Sarioglu, 6. Mehmet Topal, 4. Gokhan Zan, 3. Hakan Balta - 18. Kazim Kazim (11. Tumer Metin, 90+1), 22. Hamit Altintop, 7. Mehmet Aurelio, 19. Ayhan Akman (21. Mevlut Erdinc, 81), 16. Ugur Boral (10. Gokdeniz Karadeniz, 84) - 9. Semih Şenturk. Antrenor: Fatih Terim.
Arbitru: Massimo Busacca; Matthias Arnet, Stephane Cuhat (toţi din Elveţia); arbitru de rezervă: Peter Froejdfeldt (Suedia)
Cartonaşe galbene: Semih Şenturk (53).
Statistica oficială UEFA: şuturi 9-20 (pe poartă 3-11, în afara spaţiului porţii 4-6, blocate 2-3), faulturi 14-15, ofsaiduri 0-1, cornere 2-8, posesia mingii 46%-54%.