Căpitanul lui Real Madrid, Iker Casillas, a felicitat joi marea rivală a echipei sale, FC Barcelona, după câştigarea, miercuri, a celui de-al 21-lea său titlu de campioană a Spaniei.
"Felicit FC Barcelona, a făcut un campionat foarte bun, unul foarte serios", a declarat portarul spaniol cu ocazia prezentării site-ul său oficial şi a noii sale pagini Facebook.
"Le transmit felicitări, din partea mea şi a echipei Real Madrid, în măsura în care şi ei s-au arătat foarte respectuoşi când noi am câştigat Cupa Regelui acum câteva zile", a adăugat portarul şi căpitanul echipei Spaniei.
Iker Casillas a căutat să facă să scadă tensiunea după cele patru "clasico" foarte fierbinţi dintre Real şi Barca din ultimele săptămâni: "După 20 de zile de atâtea înfruntări cu Barcelona, este normal să existe tensiune, însă trebuie să uităm asta şi să întoarcem pagina".
Portarul lui Real a adăugat că va fi "pentru fotbal" la finala Ligii Campionilor dintre Barca şi Manchester United, programată pe 28 mai pe stadionul Wembley din Londra.