Portarul Rustu Recber şi-a anunţat retragerea din reprezentativa de fotbal a Turciei, după partida pierdută în faţa Germaniei (2-3), miercuri la Basel, în semifinalele EURO 2008.
În vârstă de 35 de ani, Rustu a fost selecţionat de 118 ori, în ultimii 14 ani, în naţionala ţării sale, cu care s-a clasat pe locul 3 la Cupa Mondială din anul 2002, găzduită de Coreea de Sud şi Japonia.
"Îmi închei cariera internaţională, pe care am servit-o cu mândrie, glorie şi onoare timp de 14 ani. Vreau să le mulţumesc tuturor celor care m-au susţinut. Sunt mândru de fiecare dintre coechipierii mei. Toată lumea din Turcia trebuie să fie alături de ei, deoarece această echipă poate realiza lucruri mari", a declarat Rustu pentru site-ul oficial al EURO 2008.
Portarul lui Beşiktaş, care l-a înlocuit în poarta echipei Turciei pe titularul Volkan Demirel, suspendat 2 meciuri după ultimul joc din grupe, cu Cehia, a fost considerat vinovat de primirea celui de-al doilea gol al germanilor, marcat cu capul de Miroslav Klose. Rustu a avut, însă, o contribuţie importantă la calificarea în semifinale a Turciei, reuşind să apere un penalty în finalul partidei cu Croaţia, câştigată la loviturile de departajare.