Clubul spaniol de fotbal FC Barcelona pare să consimtă la semnele de dragoste ale fotbalistului rus Andrei Arshavin, revelaţia actualului EURO 2008, un apropiat al preşedintelui clubului Zenit Sankt Petersburg, Aleksandr Diukov, declarând într-un ziar rusesc că gruparea catalană a făcut o ofertă de 15 milioane de euro pentru conducătorul de joc al reprezentativei lui Hiddink.
"FC Barcelona a făcut o ofertă oficială către Zenit pentru discuţii privitoare la Arshavin", a declarat Konstantin Sarsaniam pentru Sovietski Sport. "Dar nu vom discuta aceste lucruri decât după întoarcerea lui Andrei de la turneul final, la Zenit". În schimb, impresarul lui Arshavin a precizat pentru o televiziune spaniolă că transferul lui Arşavin nu poate porni decât de la 25 de milioane de euro.
Între timp, noul antrenor al Barcelonei, Pep Guardiola, cel care are un cuvânt important de spus, şi-a exprimat interesul pentru mijlocaşul rus. "Arshavin este jucătorul pe care îl urmărim şi, după câte am văzut, are o mulţime de calităţi, este un jucător de înalt nivel", a spus tehnicianul, care a fost confirmat şi de vicepreşedintele Ferran Soriano, citat de El Mundo Deportivo, ziarul cel mai apropiat de catalani.
Oricum, toate aceste discuţii au apărut exact înaintea semifinalei Spania-Rusia de la EURO 2008, deşi, după cum spunea Soriano, Barcelona l-a remarcat pe Arshavin încă de la începutul anului, mai ales pentru evoluţiile din Cupa UEFA, pe care, de altfel, Zenit Leningrad a şi câştigat-o anul acesta.