Federaţia italiană de fotbal (FIGC) a anunţat joi numirea lui Marcello Lippi în postul de selecţioner al Italiei, după concedierea lui Roberto Donadoni, la 4 zile de la eliminarea echipei naţionale în sferturile de finală ale EURO 2008. "Marcello Lippi revine în fruntea selecţionatei italiene. Preşedintele FIGC, Giancarlo Abete, l-a numit selecţioner al azzurri-lor, în locul lui Roberto Donadoni", se arată într-un comunicat.
Federcalcio precizează că Marcello Lippi va fi prezentat oficial marţi, în cursul unei conferinţe de presă, la Roma. "Sunt foarte, foarte mulţumit. Sunt, de asemenea, foarte motivat, mai vorbim săptămâna viitoare", a reacţionat, pentru agenţia Ansa, celebrul antrenor, în vârstă de 60 de ani, care a condus Nazionale la titlul mondial în 2006.
Bilanţul lui Lippi în fruntea echipei naţionale este de 17 victorii, faţă de 10 meciuri egale şi 2 înfrângeri. Primul meci al echipei Italiei este programat pe 20 august, la Nisa, un amical cu Austria, după care campionii mondiali vor începe să joace în preliminariile Campionatului mondial din 2010, pe 6 şi 10 septembrie, împotriva Ciprului, la Nicosia, şi Georgiei, în Italia.