Fundaşul internaţional francez Adil Rami, care a semnat în luna ianuarie un contract pentru formaţia FC Valencia însă a încheiat sezonul competiţional alături de Lille, a efectuat cu succes luni vizita medicală la gruparea spaniolă de fotbal, care îl va prezenta pe jucător în cursul zilei de azi (marţi).
"Sunt bucuros să mă aflu la Valencia. Pentru mine este o mândrie şi o mare onoare să ştiu că aparţin acestui club", a declarat Rami, în vârstă de 25 de ani, care a semnat un angajament până în 2015.
De la venirea lui Laurent Blanc pe banca tehnică a naţionalei Franţei, adversara României în preliminariile Campionatului European de fotbal din 2012, Rami şi-a câştigat locul de titular în apărarea centrală a selecţionatei "Cocoşului Galic".