În această seară, de la ora 21.45, stadionul din Aarhus (Danemarca) găzduieşte finala Campionatului European de fotbal de tineret, în care se vor înfrunta naţionalele Under 21 ale Spaniei şi Elveţiei. Dacă Spania era văzută drept una dintre viitoarele finaliste încă dinainte de startul competiţiei, despre Elveţia nu se poate spune acelaşi lucru, jucătorii din „ţara cantoanelor” neavând performanţe deosebite până acum la nivelul echipei de tineret.
Practic, pentru Elveţia este vorba de o premieră, în timp ce Spania Under 21 a mai câştigat în trecut de două ori Campionatul European de tineret. Elveţienii au reuşit să ajungă până în ultimul act fără să primească niciun gol în cele patru partide jucate, un fapt care nu s-a mai petrecut niciodată până acum la un astfel de turneu final.
Mulţi dintre elevii lui Pierluigi Tami evoluează în Italia, la echipe din Serie A şi B, precum Sassuolo, Brescia, Padova şi Palermo. Unul dintre elveţienii care a impresionat a fost fundaşul Jonathan Rossini, cel mai bun apărător al Europeanului până acum, jucător legitimate la Sassuolo, dar deţinut în coproprietate de Udinese şi Sampdoria. Altul este Gaetano Berardi, mijlocaş stânga la Brescia, fundaş stânga la naţională.
În această seară, vor da piept cu jucători aflaţi în rândurile unor echipe precum Barcelona, Valencia, Atletico Madrid şi Athletic Bilbao. Printre aceştia se numără Mata şi Javi Martinez, care în 2010 au fost în lotul mare al Spaniei, care şi-a adjudecat Cupa Mondială în Africa de Sud.
Spania este favorită la casele de pariuri, o victorie a ibericilor în timp regulamentar având, în medie, o cotă de 1,55, în timp ce pariorii care vor miza pe un success al elveţienilor vor primi de 6 ori suma mizată.
Partida va fi televizată în România de postul Digi Sport.
RomanianSoccer