Atacantul francez Djibril Cissé, foarte decis să o părăsească pe Panathinaikos Atena în această vară, este foarte aproape de semnarea unui contract cu gruparea italiană Lazio Roma, a confirmat antrenorul "biancocelestilor", Edoardo Reja. "Cissé a fost mereu primul nostru obiectiv. De obicei, nu vorbesc decât despre jucători pe care deja i-am transferat, dar pot să spun despre Cisse că, dacă ar veni la Lazio, chiar ar fi un fotbalist capabil să facă diferenţa", a spus Reja. Suma transferului vârfului francez se ridică la 6 milioane de euro, iar agenţia italiană Ansa susţine că jucătorul va semna un contract valabil patru ani.
Ofertă a lui Manchester United pentru Nasri. Manchester Utd i-a făcut o ofertă de 22 de milioane de euro lui Arsenal Londra pentru cumpărarea mijlocaşului francez Samir Nasri, susţine cotidianul The Guardian. Conducătorii lui Manchester au fost anunţaţi însă că Arsenal nu este dispusă să renunţe la jucător pentru mai puţin de 28 de milioane de euro. Rămâne de văzut dacă "diavolii roşii" vor fi dispuşi să mai adauge câteva milioane la suma oferită iniţial.
Sunderland i-a luat pe Wes Brown şi O'Shea. Sunderland continuă să fie cea mai activă echipă din Anglia pe piaţa transferurilor. Joi seara "The Black Cats" au semnat o înţelegere cu Wesley Brown, fundaş care a jucat ultima dată la Manchester United. În schimbul apărătorului, care a semnat pe patru ani, Sunderland a plătit 1,5 milioane de euro. La scurt timp după ce l-a transferat pe Brown, Sunderland s-a înţeles cu United şi pentru transferul lui John O'Shea. Tot un contract valabil patru ani a semnat şi polivalentul fotbalist de 30 de ani.
Papiss Cissé vrea să se ducă la Schalke. Curtat de Dinamo Kiev, Papiss Cissé, aflat sub contract cu Freiburg, preferă să rămână în Germania. Fostul atacant al lui Metz este foarte interesat de propunerea pe care i-a făcut-o Schalke 04. Deocamdată, jucătorul de 26 de ani, care a marcat 22 de goluri în sezonul trecut, este legat de Freiburg până în 2014. Schalke i-a oferit un contract valabil pe o perioadă de patru ani dar cele două cluburi încă nu s-au înţeles, Freiburg solicitând 15 milioane de euro.
Lejeune, de la Istres la Villarreal. Fundaşul francez Florian Lejeune, în vârstă de 19 ani, internaţional de tineret, a semnat o înţelegere valabilă patru ani cu gruparea spaniolă Villarreal. Curtat şi de Evian-TG, St-Etienne şi Kaiserslautern, jucătorul a preferat să meargă în Primera Division unde va avea un salariu mai mare. Lejeune mai avea un an din contractul cu formaţia Istres.
Şi Malaga îl vrea pe Pastore. Dorit de Barcelona şi Real Madrid, sau de Manchester City, dar şi de Napoli, argentinuanul Javier Pastore, de la Palermo, ar putea ajunge la Malaga. Gruparea spaniolă , patronată de şeicul Al-Thani, a demarat negocierile pentru achiziţionarea sud-americanului. Malaga a făcut o primă ofertă de 40 de milioane de euro. Echipa la care mai evoluează şi internaţionalii francezi Toulalan şi Trezeguet este dispusă să cheltuiască 100 de milioane de euro în această vară, pentru transferurile de jucători.
RomanianSoccer