Dezinteres. Festivalul filmului erotic, care a avut loc în aceste zile la Madrid, de joi până sâmbătă, nu a atras decât 15.000 de persoane, faţă de 50.000 la precedentele ediţii. Motivul este simplu, calificarea spaniolilor pentru finala EURO 2008, care a deturnat bărbaţii - ţinta acestui festival - de la astfel de preocupări. "Fotbalul este unul dintre foarte puţinele lucruri care pot intra în competiţie cu sexul", a constatat, cu regret, dar lucid, preşedintele evenimentului, Juli Simon.
Pariuri. Ştiri bune şi pentru operatorul austriac de pariuri on line Bwin. Graţie Euro, grupul şi-a mărit cifra de afaceri cu 10 la sută faţă chiar de obiectivele sale, oricum în creştere, suma fiind fără a pune la socoteală finala dintre Germania şi Spania. În total, s-au înregistrat peste 16 milioane de pariuri pe site-ul Bwin, care a primit zilnic până la 220.000 de clienţi, care au pariat în medie 11,70 euro.
Bere. În cursul EURO 2008, vânzările de bere au crescut în Austria, co-organizatoare împreună cu Elveţia, au crescut cu 10 la sută, a anunţat principala reţea de braserii din ţară, Brau Union. Suporterii au fost totuşi cumpătaţi, pentru că experţii mizau pe o creştere de 20 la sută a consumului...
Concurenţă. Oraşul austriac Innsbruck a găzduit în week-endul trecut finala unui alt EURO, cel al elevilor din colegii, de 12-15 ani, diverse astfel de şcoli din Austria, Elveţia, Liechtenstein alegând să reprezinte cele 53 de federaţii naţionale de pe continent. Această competiţie, cu costuri totale de un milion de euro, a fost finanţată, cu o treime, de Uniunea europeană de fotbal (UEFA).
Carieră. Finala EURO 2008 va marca sfârşitul carierei lui John Motson. În vârstă de 62 de ani, jurnalistul de la BBC, cunoscut pentru mantourile sale din blană de oaie şi cunoştinţele fotbalistice "sumare", nu va mai comenta meciurile internaţionale în direct. "Am ajuns la capătul carierei, sunt conştient. Gata, fără Mondial 2010 în Africa de Sud pentru Motson. La 65 de ani, va fi prea dificil din punct de vedere fizic şi mental", a explicat jurnalistul.