Pe lângă imensa bucurie adusă de câştigarea trofeului, victoria înregistrată în faţa reprezentativei Germaniei, în finala EURO 2008, va aduce Spaniei şi o importantă sumă de bani, 23 milioane euro, acordată de către Uniunea Europenă de Fotbal (UEFA).
Spaniolii au reuşit să câştige toate meciurile până la finală, succese pentru care vor fi recompensaţi cu 15,5 milioane euro, la care se adaugă 7,5 milioane euro pentru victoria în faţa Germaniei.
Federaţia Spaniolă de Fotbal (RFEF) a anunţat că fiecare dintre componenţii echipei naţionale va încasa o primă în valoare de 23.000 milioane euro în urma victoriei în faţa Germaniei, "suma fiind stabilită înaintea debutului competiţiei", după cum a declarat un purtător de cuvânt al RFEF.
Finalista competiţiei, Germania, va primi 14,5 milioane euro pentru rezultatele înregistrate până la meciul cu Spania, plus 4,5 milioane euro în urma finalei de la Viena, în total 19 milioane euro.
UEFA a distribuit, în total, participantelor la EURO 2008, prime în valoare totală de 184 milioane euro, din care 64 milioane euro pe baza performanţelor de pe teren.
Fiecare echipă a primit, mai întâi, câte 7,5 milioane euro pentru acoperirea cheltuielilor, la care s-au adăugat câte un milion de euro de euro pentru fiecare victorie din grupe şi 500.000 euro pentru un meci egal.
Reprezentativa României a încasat, astfel, din partea forului continental suma total de 8,5 milioane euro (7,5 milioane euro prima iniţială, la care s-a adăugat un milion euro pentru cele două remize, cu Franţa şi Italia).
Sistemul de repartizare a banilor a fost uşor diferit pentru faza a doua, cele opt echipe calificate în sferturile de finală primind în plus 2 milioane euro, iar cele patru semifinaliste câte 3 milioane euro.
Valoarea globală a primelor acordate a fost, de altfel, cu 40 la sută mai mare faţă de EURO 2004, unde participantele au împărţit suma de 129 milioane euro.