Nou-promovata Petrolul Ploieşti are deja probleme cu retrogradarea chiar dacă sezonul Ligii 1 încă nici nu a început. Gruparea pregătită de Valeriu Răchită l-a acontat pe Valentin Negru, un fotbalist al cărui nume pare predestinat ghinionului.
O fostă speranţă a fotbalului românesc la începutul deceniului trecut, Negru s-a stins o dată cu trecerea timpului, iar ultimii trei ani au fost de-a dreptul dezamăgitori pentru mijlocaş.
A schimbat nu mai puţin de patru echipe, iar culmea, toate acestea au retrogradat. A început cu CS Otopeni în 2009, iar blestemul retrogradărilor l-a urmărit pretutindeni de atunci. Fie că a evoluat la Politehnica Iaşi, Victoria Brăneşti şi Sportul Studenţesc. Ultima, deşi a terminat sezonul trecut pe ultimul loc, fără să fi îndeplinit baremul, a fost salvată de scandalul licenţelor. Iar asta culmea, imediat după ce a încheiat conturile cu Negru.
Acum, fanii Petrolul încep deja să se teamă, după ce fotbalistul în vârstă de 29 de ani a ajuns la un acord cu galben-albaştrii pentru un contract valabil un sezon. "Am încredere că Vali Negru va juca la noi în ediţia aceasta de campionat. Am negociat de mult timp cu el", a afirmat Răchită.
Pentru sezonul care va debuta pe 22 iulie, Eduard Zimmermann, Nicolae Mitea, Adrian Borza, Victoraş Cataramă şi Bogdan Apostu sunt surprizele pregătite de tehnicianul găzarilor.