Presa europeană, în ansamblul său, lăuda luni echipa Spaniei, la o zi după succesul din finala EURO 2008 în faţa Germaniei (1-0), salutându-l pe atacantul său Fernando Torres, autorul golului care a adus victoria după 44 de ani de "secetă".
"Grandioso", se înclina admirativ jurnalul austriac Kurier, evocând "povestea unei nopţi de vară" a Spaniei.
"Şi salvatorul se numeşte El Nino", "Fernando Torres, îngerul blond erou al Spaniei", titra publicaţia La Tribune de Geneva.
"A meritat aşteptarea. După 44 de ani, echipa lui Luis Aragones a câştigat EURO graţie flerului său şi stilului său de joc", nota la rândul său cotidianul englez The Independent.
Pentru Times, "Spania a învins Germania la o diferenţă minimă la nivelul scorului, dar în planul jocului, un veritabil bulevard a separat cele două echipe".
Presa poloneză şi turcă insistau, la rândul lor, pe diferenţa flagrantă de stil între Spania şi Germania.
Peste tot în Europa, un nume revenea în presă ca un simbol incontestabil al victoriei Spaniei cel al lui Fernando Torres. "Tor, Tor, Torres (Gol, Gol, Torres), scria cotidianul austriacul Osterreich, în semn de omagiu pentru atacantul naţionalei Spaniei.