Antrenorul formaţiei Pandurii Târgu-Jiu, Petre Grigoraş, a declarat, joi, că ar fi dorit un adversar mai puternic în prima etapă a Ligii 1, pentru că e posibil ca jucătorii săi să trateze cu lejeritate partida cu nou-promovata Ceahlăul Piatra-Neamţ.
"Mi-aş fi dorit o echipă puternică la primul meci pentru că în jurul echipei s-a instalat o atmosferă de lejeritate, că jucăm cu Ceahlăul Piatra-Neamţ, o nou promovată şi avem trei puncte deja. Apoi că vine Braşovul şi mai luăm trei puncte că nu mai au antrenor. Sunt foarte multe astfel de voci de genul acesta şi este extrem de grav. I-am anunţat pe jucători că nu trebuie să creadă aşa ceva, că vor avea o partidă uşoară, ci din contră, una foarte, foarte grea. Aş fi preferat o echipă mai puternică, pentru că şi dacă am fi pierdut, ne-am fi putut da seama în ce zonă suntem, ce posibilităţi mai avem de a creşte sau nu. Dacă vom privi cu lejeritate meciul cu Ceahlăul, vom greşi total", a spus Grigoraş.
Tehnicianul consideră că niciun meci din acest sezon nu va fi uşor pentru echipa sa: "Nu va exista un meci de campionat lejer. Indiferent de situaţie, şi cele nou promovate vor pune probleme deosebite. Uitaţi-vă la CS Mioveni ce transferuri au făcut, jucători cu experienţă, un Dică, un Neaga sau un Mărgăritescu. Fiecare echipă va încerca să se menţină pe prima scenă, apărându-şi şansele cu multă ardoare. Va fi un campionat la fel de greu ca şi celelalte. Chiar mai greu".
Partida Ceahlăul Piatra-Neamţ - Pandurii Târgu-Jiu, din cadrul primei etape a Ligii 1, se va disputa duminică, de la ora 18:30.