Preşedintele executiv al clubului Pandurii, Eugen Pârvulescu, a anunţat, în cadrul primei conferinţe de presă din noul sezon, că obiectivul gorjenilor va fi clasarea pe locurile 6-10.
"Obiectivul echipei pentru noua ediţie de campionat va fi clasarea pe unul din locurile 6-10. E un obiectiv realist care poate fi atins. E mai frumos să spui 1-10 dar e mai realist să spui 6-10", a explicat preşedintele Pârvulescu.
Pârvulescu spune că a contat şi părerea antrenorului Petre Grigoraş: "A contat şi părerea antrenorului la stabilirea obiectivului dar şi părerea Consiliului de Administraţie şi am luat o decizie împreună. Dar dacă ocupăm un loc de Europa League nu ne dăm la o parte".
Petre Grigoraş a precizat doar că e un obiectiv decent pentru echipa sa, tehnicianul precizând clar de la finele sezonului trecut că nu vrea ca Pandurii să se mai lupte la evitarea retrogradării: "Locurile 6-10 este un obiectiv decent pentru Pandurii. faţă de lotul pe care îl avem la dispoziţie şi cu puţină şansă şi multă muncă ne putem încadra în obiectiv".
În ceea ce priveşte sistemul de premiere al echipei la meciuri, preşedintele Pârvulescu a spus că va fi la fel ca şi în sezonul precedent, respectiv 500 de euro pentru fiecare punct "pentru că este situaţie de criză".
Totuşi oficialul a explicat că aceste prime nu se vor achita dacă echipa este în afara obiectivului stabilit. "Primele sunt la fel ca şi cele de anul trecut, nu s-a îmbunătăţit situaţia în ţară ca să ne mărească şi nouă primele. Important este să adunăm cât mai multe puncte pentru că atunci vor veni şi banii. Trebuie să ne gândim în primul rând la joc şi la puncte şi după aceea apar şi alte bonusuri", a completat antrenorul Petre Grigoraş.
La venirea sa la Pandurii anul trecut, Petre Grigoraş a avut ca obiectiv salvarea de la retrogradare a echipei.