Selecţionata Greciei a învins România cu scorul de 1-0 (1-0), sâmbătă seara, la Berceni, într-un meci din Grupa A a Campionatului European de fotbal pentru juniori U19.
Unicul gol al partidei a fost marcat de Kostas Fortounis (37), care a consemnat a doua înfrângere pentru tricolori, după 1-3 cu Cehia.
Grecia a început mult mai bine meciul şi şi-a creat ocazii la poarta lui Brănescu, cea mai mare fiind ratată de Mavrias (9). Oaspeţii au controlat meciul, iar portarul nostru a salvat golul la şutul-centrare al lui Fortounis (33). Fortounis este cel care a deschis scorul (37), găsit liber de Kovolos la marginea careului: 0-1. În finalul primei reprize, tricolorii "mici" au avut de două ori ocazia egalării, dar portarul Kapino s-a opus la şuturile lui Cârstocea (45+1 ) şi Benzar (45+2). Elenii au început mai bine şi partea secundă, iar Kolovos (57) şi Bakasetas (67) au tras pe lângă poartă. România a jucat din ce în ce mai bine, însă, a atacat poarta lui Kapino, dar acesta a fost imbatabil la şutul lui Stanciu (70). Roman a reluat pe spate, dar mingea a trecut puţin peste bară (74). O situaţie uriaşă a irosit Gugu (87), care a tras din doar câţiva metri şi Kapino a salvat golul. În prelungiri, Brănescu a salvat un nou gol al lui Fortounis (90+4).
Un eşec nemeritat pentru echipa antrenată de Lucian Burchel, care păstrează şanse teoretice de calificare în semifinale.
Marţi 26 iulie vor avea loc ultimele meciuri din grupă, Cehia - Grecia (Mogoşoaia) şi Irlanda - România (Berceni), ambele de la ora 19:00.
Selecţionerul Lucian Burchel a folosit următoarea formulă de echipă: Brănescu - Serediuc, Remeş, Gugu, Murgoci - Benza, Walleth (Amet '69) - Stanciu, Cârstocea, Năstăsie (Chitoşcă '62) - Gavra (Roman '46).
În tribunele stadionului din Berceni au fost Mircea Sandu, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Victor Piţurcă, selecţionerul echipei naţionale, Ionuţ Lupescu, directorul general al FRF, Miodrag Belodedici, directorul echipelor naţionale de juniori, Mircea Rădulescu, directorul şcolii federale de antrenori, Emil Săndoi, selecţionerul echipei naţionale de tineret U-21, Eugen Neagoe, antrenor secund al echipei naţionale, etc.