Antrenorul FC Braşov, Daniel Isăilă, a declarat joi, într-o conferinţă de presă că echipa sa merge la victorie în meciul cu Pandurii Târgu-Jiu, chiar dacă gorjenii au mulţi jucători valoroşi.
"Eu am mai spus că vom intra meci de meci cu gândul doar la victorie şi că nu ne temem de niciun adversar. Pandurii este o echipă care are în lot fotbalişti foarte valoroşi dar am încredere în echipa mea şi cred că dacă băieţii joacă la potenţialul pe care îl ştiu eu, nu vom avea probleme. Venim după o victorie şi avem un ascendent moral din acest punct de vedere, însă nu trebuie să uităm că întâlnim o echipă care chiar joacă fotbal, aşa că trebuie să fim foarte atenţi să dăm tot ce avem mai bun. Nu mă interesează ce declară cei de la Pandurii, şi anume că nu concep să nu câştige meciul, şi noi ne dorim acelaşi lucru, aşa că vom vedea, o să câştige cel mai bun", a declarat Isăilă.
Autorul golului victoriei în meciul cu Gaz Metan Mediaş, David Distefano, a spus că este fericit că a contribuit la victoria echipei sale şi că speră ca FC Braşov să câştige şi cu Pandurii: "Este important pentru mine că am marcat, dar mai importantă este victoria echipei. Sper să o ţinem tot aşa şi să avem parte de cât mai multe victorii".
Prezent la conferinţa de presă, portarul Mario Felgueiras, care a debutat în meciul cu Gaz Metan a spus că este încrezător că FC Braşov va obţine rezultate bune, deoarece în echipă este o atmosferă excelentă. "Mă bucur că a ieşit bine în meciul cu Gaz Metan şi am încredere în echipă şi pe viitor. Am fost liniştit la debutul meu, îmi place foarte tare la Braşov, îmi place echipa, în vestiar este o atmosferă execelentă şi suntem foarte uniţi, iar asta va duce şi la rezultate foarte bune. Am urmărit aproape toate meciurile din prima etapă şi am observat că aici se joacă foarte mult cu sufletul, la noi totul este mai tacticizat, însă mi-a plăcut ce am vazut".
Fegueiras a mai precizat că este onorat să se afle în lotul lărgit al Portugaliei pentru meciul cu Luxemburg. "Este o onoare pentru mine să fiu convocat, chiar şi în lotul lărgit. Voi vedea dacă voi şi rămâne, însă chiar şi aşa mă bucură să se afle despre mine în ţara mea de origine".