Echipele Spaniei şi Cehiei vor evolua, luni, în finala Campionatului European de fotbal Under 19, competiţie care se desfăşoară în România.
În semifinale, echipa Spaniei a învins, vineri, la Chiajna, cu scorul de 5-0 (2-0), selecţionata Irlandei, în timp ce formaţiei Cehiei a trecut, cu 4-2 (3-2), de Serbia, într-o partidă disputată la Mogoşoaia.
Cehia şi Irlanda au fost echipele care au făcut parte din grupa României la această competiţie.
Ultimul act al turneului va avea loc, luni, de la ora 20:00, la Chiajna.