Finanţatorul FC Vaslui, Adrian Porumboiu, nu consideră o tragedie egalul obţinut pe teren propriu cu nou-promovata Petrolul Ploieşti, având în vedere că acelaşi start prost de campionat l-a avut şi în sezonul trecut, iar spre final, s-a luptat pentru titlu.
"Nu e nicio dramă că am făcut egal cu Petrolul. Sunt alte drame mult mai mari. Din etapa a patra să ne luaţi în seamă. Nu-i problemă că avem doar un punct după două etape. Campionatul se joacă. Nu am ce să-i reproşez lui Hizo. Au fost foarte multe ocazii, dar nu am dat gol. Eu am fost convins că putem marca. Însă, trecem prin această pasă neagră în care nu putem înscrie. Din păcate, rămânem cu două puncte în minus după acest meci. Dar, trebuie să privim cu optimism spre partida de miercuri, cu Twente. Va fi cu siguranţă un alt meci", a declarat Adrian Porumboiu.
Finanţatorul de la FC Vaslui crede că unul din principalii vinovaţi pentru faptul că echipa moldavă nu a înscris este atacantul Yero Bello, pe care-l consideră de pe altă planetă. "Yero Bello este de pe altă planetă. Este indolent şi de o nesimţire fără limite. Cei care-i spun Zero Bello exagerează pentru că mai are mult până ajunge şi la zero. La fel şi Gerlem. Şi el este de pe altă lume. Mai are mult de lucrat. Îi mai trebuia o vestă de la circulaţie pentru că dădea tot timpul din mâini", a conchis Adrian Porumboiu.
FC Vaslui a terminat la egalitate, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, partida cu Petrolul Ploieşti, în cadrul etapei a 2-a a Ligii 1.