Finanţatorul FC Vaslui, Adrian Porumboiu, este convins că echipa sa are încă şanse să se califice în play-off-ul Ligii Campionilor, în ciuda meciului pierdut în partida tur cu Twente, scor 0-2.
"Trebuie să privim cu optimism spre meciul de miercuri, din returul cu Twente. Calificarea încă se joacă şi eu cred că rezultatul din tur poate fi întors. Twente este o echipă cu specific nemţesc şi apărarea poate fi surprinsă. De aceea, trebuie să sperăm în calificare. Oricum, va fi un alt meci faţă de cel din tur. Ne vom crea două-trei ocazii periculoase din care vom înscrie două goluri", a declarat Adrian Porumboiu.
FC Vaslui va întâlni, miercuri, pe stadionul din Piatra-Neamţ, formaţia olandeză Twente, în manşa secundă a turului trei preliminar al Ligii Campionilor, după ce formaţia moldavă a pierdut în prima manşă cu scorul de 2-0.