Petrolul Ploieşti a terminat la egalitate, 0-0, partida amicală în compania echipei locale Gloria, disputată vineri seară la Buzău.
Antrenorul Petrolului, Valeriu Răchită, a folosit în prima repriză o formulă experimentală, în care şi-au găsit lotucul jucătorii folosiţi mai puţin pînă acum. După pauză, la Petrolul au intrat în teren şi ceilalţi jucători, printre care Opriţa şi Florentin Dumitru.
Valeriu Răchită l-a testat în amicalul cu Gloria Buzău şi pe mijlocaşul Florin Hidişan, ultima dată la Pandurii Tg. Jiu.
Gloria: Sarbu - Jercalau, C. Pusca, Berceanu, Poterasu - Spataru, Horovei, M. Pusca, Manea (39 Bobe) - Campeanu, Prodan. Dupa pauza au mai jucat: Zrdanca - Filip, Iacob, Zambudio, Munoz, Balde. Antrenor: Mihai Ciobanu.
Petrolul: Zimmermann - Petean, Barbu, Tudor, P.Stoica - Enescu, Milea - Catarama, Buhusi, Mitea - Apostu. In repriza a doua au jucat: Campar - Straut, Sipovic, Barbu, P. Stoica (63 Hidisan) - Barbulescu, Fl. Dumitru - Oprita, Stoimirobic, Borza - Komazec. Manager general: Valeriu Rachita.
"A fost un meci bun de pregătire, după care am tras cîteva concluzii. Echipa este pe drumul cel bun, începe să se vadă omogenizarea iar jucătorii au înţeles ce vreau de la ei. Avem, însă, şi destule probleme, pentru că este un nucleu de doar 14-15 jucători pe care mă pot baza, restul fiind destul de departe de cerinţele Ligii I. N-am avut un buget pentru transferuri, aşa că trebuie să mergem înainte. Rezultatul este corect după aspectul jocului. S-a văzut şi o stare de oboseală a noastră, pentru că am avut un program special de antrenamente fizice în această săptămînă, iar prospeţimea trebuie să apară la jocul cu Rapid. Mi-ar fi părut bine să fi pierdut astăzi (n.r. vineri), poate aşa am fi rămas concentraţi la maxim înaintea partidei cu Rapid", a declarat Valeriu Răchită.