Clubul de fotbal Real Madrid a anunţat că a obţinut semnătura unui copil argentinian în vârstă de 7 ani, Leonel Angel Coira, care va juca la categoria lui de vârstă.
Băiatul, care trăieşte de trei ani în Spania, "va începe să joace în echipa de copii a clubului pe 6 septembrie", a anunţat purtătorul de cuvânt al Realului.
Potrivit tatălui său Miguel, întrebat de ziarul spaniol ABC, Leonel a semnat un contract de un an, cu posibilitatea prelungirii, însă nu va primi niciun salariu. El va trebui să aştepte până va împlini 16 ani pentru a spera să joace la prima echipă.
Leonel a optat pentru Real, deşi primise o primă ofertă de la rivala din Madrid, Atletico.
"Observatorii (lui Atletico) l-au văzut şi au fost primii care au trimis o scrisoare de ofertă, însă, după ce a efectuat teste pentru cele două echipe, el s-a simţit mai bine la Real Madrid", a explicat tatăl tânărului fotbalist, antrenor al unei mici echipe de la periferia Madridului.