Aseară au debutat, pe stadionul "Farul", confruntările celui mai puternic turneu amical organizat anul acesta în România la nivelul copiilor şi juniorilor - "Talent Cup" U17 (jucători născuţi după 1 ianuarie 1994).
Meciul de deschidere a opus formaţiile Academia Hagi şi Inter Milano. Întâlnirea a debutat cu o ocazie a italienilor, însă Şerban a intervenit eficient în faţa lui Ntow în min.6. Replica gazdelor a venit rapid prin Iancu (min.17), care a şutat puţin peste poartă de la 16m. În min.23 Academia Hagi a reuşit deschiderea scorului: Păiuş a insistat la o minge în colţul careului mic, balonul a ricoşat la Răzvan Ciochină, care a punctat din apropiere, 1-0. Până la pauză tot gazdele au fost aproape de majorarea diferenţei, dar portarul Dalle Vedove a întervenit eficient la şutul de la distanţă al lui Vînă. Partea a doua a debutat excelent pentru Academia Hagi, care a asediat poarta interistă. Nikolov a lovit bara în min.42, Vînă a trimis peste poartă din poziţie ideală în min.52, iar Iancu a fost anticipat de portar după un şut puternic de la 25m. Inevitabilul s-a produs în min.67, când constănţenii au punctat pe tabelă: Mihai a executat o lovitură liberă şi Bogdan Ţîru a reluat cu capul pe spate din centrul careului, 2-0. Elevii lui Sergio Zanetti (fratele mult mai celebrului Javier Zanetti) au mai pus în real pericol poarta lui Şerban doar în min.74, când goalkeeper-ul gazdelor a intervenit excelent în faţa lui Monachello. Scorul final avea să fie stabilit în min.80+5 de noul intrat Robert Hodorogea, acesta reluînd spectaculos din voleu un corner executat de Vînă. Rezultat final: Academia Hagi - Inter Milano 3-0.
Au evoluat formaţiile:
Academia Hagi (antrenor Cristian Cămui): Şerban - Babu (41 Bălaşa), Ţîru, Puţanu (77 Hodorogea), Mitache (77 Teodorof) - Nikolov (68 Tănase), Boitoş (72 Vasile), Iancu (72 Farin) - Vînă, Ciochină (41 Luiz Carlos), Păiuş (41 Mihai)
Inter Milano (antrenor Sergio Zanetti): Dalle Vedove - Guglielmotti (72 Djuno), Marini, Amoruso (50 Gabbianelli), Scappi (41 Monachello) - Pasa (41 Del Piero), Sarina (50 Radaelli), Ferrara (72 Parlato) - Bangoura, Colombi (50 Martinelli), Ntow.
Au arbitrat: Dan Burcă (Mangalia) - Bella Szoke, Sorin Păduraru (ambii din Constanţa).