Selecţionerul echipei de fotbal a Spaniei, Luis Aragones, a declarat pentru numărul de miercuri al jurnalului Marca că atacantul Raul, marele absent din echipa Spaniei, i-a telefonat unui prieten comun pentru a-i transmite felicitări pentru câştigarea titlului.
"El i-a telefonat unui prieten comun pentru a mă felicita. Raul s-a comportat întotdeauna mai mult sau mai puţin bine cu mine", a precizat Aragones în legătură cu Raul, cel mai bun marcator din istoria "Seleccion" (44 goluri), dar neselecţionat pentru EURO 2008.
Excluderea lui Raul, prezent la echipa naţională din 1996 până în 2006, de pe lista jucătorilor prezenţi la turneul final din Austria şi Elveţia a suscitat numeroase comentarii în Spania, mai ales că el venea după un sezon excelent cu echipa sa de club Real Madrid: un al doilea titlu de campion consecutiv şi 18 goluri marcate în campionat.