Portarul Călin Albuţ şi-a reziliat, marţi, pe cale amiabilă, contractul cu Gloria Bistriţa, jucătorul în vârstă de 30 de ani dorindu-şi să joace în continuare la o echipă de Liga 1.
"Rămân cu amintiri frumoase de la Gloria, am jucat atâţia ani în Liga 1, aici am devenit portar. Mulţumesc conducerii clubului că a înţeles situaţia mea şi am fost lăsat să plec, pentru că vreau să continui să joc în Liga 1. Sper ca în cel mai scurt timp să-mi rezolv situaţia şi să ajung la un club din prima divizie", a declarat Călin Albuţ, care în ultimii ani a fost căpitan al echipei bistriţene.
Albuţ a apărat neîntrerupt poarta Gloriei din anul 2004, meciul de debut în Liga 1 fiind în 27 aprilie 2005, 1-2 la Galaţi cu Oţelul. A adunat până acum 149 de jocuri în prima divizie, 77 în liga a doua, 9 în Cupa României şi 7 în cupele europene.