Dorinel Munteanu exclude orice aranjament cu formaţia din Gruia, blat vehiculat de adversarii din Liga 1 după ce în sezonul trecut Oţelul a învins la Cluj şi a ieşit campioană.
Dorinel Munteanu răspunde atacurilor lui Adrian Porumboiu, finanţatorul Vasluiului vorbind despre un posibil aranjament la meciul dintre Oţelul şi CFR. "Munti" pune speculaţiile în seama unor "persoane dubioase" şi susţine că îşi va apăra mereu şansele corect. "Vreau să înving CFR Cluj, avem mare nevoie de puncte", spune acesta.
În finalul campionatului trecut Oţelul învingea pe CFR Cluj în Gruia, cu 1-0, iar mai târziu avea să intre în posesia titlului de campioană. Finanţatorul Vasluiului, Adrian Porumboiu, a ieşit la atac, vorbind despre un aranjament la acel joc. Porumboiu a continuat şi a anunţat că "oţelarii" ar trebui să se "revanşeze" acum şi se va da la o parte din calea CFR-ului, pornită la drum cu gândul de a lua campionatul. Partida dintre cele două echipe se va disputa pe 9 septembrie la Galaţi, cu începere de la ora 21:30.
Antrenorul Oţelului, Dorinel Munteanu, exclude din start orice variantă de non-combat şi vrea ca echipa sa să redevină cea din sezonul trecut. "Nu am cum să fiu mulţumit de felul în care am început campionatul. Din 15 puncte am luat doar 7, extrem de puţin. Sunt convins că ne vom reveni şi echipa va fi din nou sus. Cine ne suspectează de prostii, aşa cum am văzut că s-a şi speculat, că sezonul trecut am fi făcut ceva aranjament cu CFR , se înşală amarnic. Orice echipă am pregătit şi-a apărat şansa corect pe teren, asta trebuie să ştie toată lumea. Sunt un om corect şi mereu cu gândul la fotbal, nu la prostii. Astea sunt zvonuri lansate de nişte persoane dubioase, nu vreau să comentez mai mult. Urmează meciul cu CFR şi vreau să câştig. Va fi un meci de care pe care, dificil, pentru că ei s-au întărit foarte mult şi trag din nou la titlu, dar vreau să înving şi asta îşi doreşte toată lumea din echipa mea",a spus Munteanu. Tehnicianul anunţă şi renaşterea Oţelului odată cu meciul cu formaţia clujeană. "Am pierdut multe puncte importante, dar nu dezarmăm, a fost doar un început nefericit. Lucrurile se vor regla, vor veni rezultatele, cred în echipa asta şi cred că ne vom lupta din nou pentru supremaţie", a adăugat Munteanu.
Fost antrenor atât la CFR Cluj, cât şi la Universitatea, "Neamţul" le vede pe cele două rivale angrenate în lupta pentru primele locuri. "Ambele au investit şi s-au întărit, ambele au obiective mari şi sunt puternice. Vor fi derby-uri extrem de disputate între cele două echipe", a adăugat antrenorul. Referitor la solicitarea "feroviarilor" de a evolua pe Cluj Arena, Dorinel s-a abţinut de la prea multe comentarii: "Nu este treaba mea să îmi dau cu părerea aici, am fost la ambele echipe şi nu vreau să intru în polemici. Sunt alţii care trebuie să decidă dacă CFR Cluj ar trebui să joace pe noul stadion sau nu".
"Au fost discuţii cu Universitatea"
Dorinel a dezvăluit că la un moment dat a fost aproape să se întoarcă la "U" Cluj, purtându-se "anumite discuţii", dar a declinat negocierile, preferând să rămână la Galaţi: "Au fost anumite discuţii, la un nivel, însă prioritatea mea la vremea respectivă a fost Oţelul Galaţi. Altceva nu mai este de adăugat", a conchis "Munti".