Echipa de fotbal Benfica Lisabona a încheiat negocierile pentru transferul atacantului uruguayan Jonathan Urretavizcaya, care va semna un contract pe cinci ani cu clubul lusitan, informează agenţia EFE.
Presa portugheză afirmă că Benfica va plăti puţin peste un milion de euro pentru achiziţionarea lui Urretavizcaya, care a evoluat până acum în campionatul uruguayan, la formaţia River Plate din Montevideo.
Fotbalistul, în vârstă de 18 ani, urmează să sosească la Lisabona, împreună cu preşedintele clubului din capitala Uruguayului, pentru a efectua vizita medicală, înaintea semnării contractului.