Răzvan Lucescu, antrenorul echipei de fotbal FC Braşov, s-a declarat mulţumit de stagiul de pregătire din Elveţia.
"Chiar dacă există riscul că jucătorii să fie lipsiţi de concentrare, ţinând cont că am jucat ultimul meci din acest stagiu, cu Yverdon (2-1), pot spune că mi-a plăcut atitudinea şi determinarea lor. Am întâlnit o echipă cu un joc agresiv, bazat pe o bună pregătire fizică. Sunt mulţumit de felul în care jucătorii mei s-au pregătit pe parcursul acestei perioade", a declarat Lucescu jr, citat de site-ul oficial al grupării.
"Chiar dacă nu sunt foarte importante rezultatele din aceste meciuri de pregătire, victoriile le dau jucătorilor încredere şi entuziasm", apreciază Răzvan Lucescu.
FC Braşov revine joi în ţară, iar jucătorii vor avea liber până sâmbătă seara, când vor face un antrenament la Braşov, Duminică este programat un meci-şcoală la Miercurea Ciuc.
Formaţia antrenată de Răzvan Lucescu a susţinut cinci meciuri amicale în Elveţia, 3-1 cu Grasshoppers Zurich, 0-1 cu FC Aarau, 1-0 cu FC Thun, 2-1 cu Guingamp, 2-1 cu Yverdon Sport.