Antrenorul secund al echipei FC Vaslui, Dorin Zotincă, a declarat că îşi doreşte ca formaţia vasluiană să demonstreze că este o forţă în meciul cu Voinţa Sibiu, din etapa a 8-a a Ligii 1, ultima confruntare dinaintea întâlnirii de joi cu FC Zurich, din Europa League.
Dorin Zotincă speră, de asemenea, ca în meciul cu Voinţa Sibiu echipa moldavă să nu se mai confrunte cu problemele pe care le-a avut pe teren propriu în debutul de campionat cu celelalte nou promovate, Petrolul Ploieşti şi Ceahlăul Piatra-Neamţ, partide din care nu a obţinut decât un punct.
"În cele două meciuri, ca de altfel în partidele din debutul campionatului, nu am reuşit meciuri prea bune, rezultatele fiind pe măsură. A fost o problemă de concentrare a jucătorilor însă, uşor-uşor, am reuşit să intrăm în ritm. De aceea, sperăm să nu vom mai avem probleme cu Voinţa Sibiu aşa cum a fost cu celelalte nou promovate. Trebuie să demonstrăm că suntem o forţă, mai ales că această confruntare vine înainte de meciul de joi, din Europa League, cu FC Zurich", a declarat Dorin Zotincă.
FC Vaslui va întâlni, duminică, de la ora 19:00, pe teren propriu, formaţia Voinţa Sibiu, într-un meci contând pentru etapa a 8-a a Ligii 1.