Antrenorul Astrei Ploieşti, Marius Şumudică, este de părere că Sportul Studenţesc este o echipă "care poate face surprize", astfel încât este circumspect în perspectiva partidei de vineri, în ciuda diferenţei existente între cele două formaţii în clasament.
"Sportul Studenţesc este o echipă care poate face surprize, o echipă de la care nu ştii la ce să te aştepţi. Tocmai de aceea, trebuie să fim mai atenţi decât la celelalte meciuri, o problemă pentru mine fiind şi distanţa mică de la victoria de la Târgu-Jiu. Trebuie să-i fac pe băieţi să înţeleagă că va fi o partidă foarte grea, pe care trebuie să o trateze ca pe o finală", a afirmat Şumudică, într-o conferinţă de presă.
Subliniind că, de fiecare dată când i-a înfruntat din postura de antrenor, i-a bătut pe cei de la Sportul, tehnicianul ploieştenilor, fost jucător al grupării bucureştene, a precizat că îşi doreşte să puncteze o a treia victorie consecutivă.
"Sportul este o echipă boemă, o echipă frumoasă, la care am trăit o bună perioadă ca fotbalist, cu bune şi cu rele, chiar dacă mai erau probleme financiare. Când doream şi ne ambiţionam, puteam câştiga cu orice echipă. Ca antrenor, i-am bătut de fiecare dată, pe unde i-am prins, mai puţin în sezonul trecut, când m-au bătut cu 1-0 de Paşte şi am fost dat afară de la Rapid. Nu am de luat o revanşă din această cauză, dar vreau să câştig, mai ales că ar fi a treia victorie consecutivă şi ne-ar ridica şi mai mult în clasament", a mai precizat acesta.
Marius Şumudică nu se confruntă cu probleme de efectiv, chiar şi fundaşul dreapta Alexandru Măţel, menajat la Târgu-Jiu din cauza unei accidentări, fiind apt de joc.
Pentru meciul programat vineri seară, clubul Astra va vinde bilete doar în ziua jocului, începând de la ora 15:00, la preţurile de 20 de lei (Tribuna "0") şi 10 lei (celelalte sectoare).
Astra Ploieşti şi Sportul Studenţesc vor deschide etapa a 9-a a Ligii 1, partida fiind programată de la ora 19:00, pe stadionul din cartierul "9 Mai".