Trei arbitri au fost arestaţi în Polonia, în cadrul anchetei asupra meciurilor "aranjate" din liga a 3-a, în sezonul 2004-2005, a anunţat poliţia poloneză anti-corupţie (CBA), citată de agenţia PAP.
Doi dintre suspecţi oficiază acum în prima ligă, şi cel de-al treilea în divizia secundă, identităţile lor complete nefiind dezvăluite, conform legislaţiei poloneze.
Numeroase cazuri de corupţie au pătat imaginea fotbalului polonez în ultimii ani, iar poliţia a declanşat 12 anchete începând din 2005, în cadrul cărora au fost inculpate aproximativ 400 de persoane, între care jucători, arbitri şi conducători de cluburi, pedepsele dictate mergând până la patru ani de închisoare, la care s-au adăugat amenzi grele.