Trei internaţionali germani au primit, duminică, vizita controlorilor Agenţiei mondiale antidoping (AMA), a anunţat Federaţia germană de fotbal, la Dusseldorf, unde Mannschaft va întâlni marţi Belgia, în ultimul meci din preliminariile Euro 2012.
"După lungul voiaj retur cu o seară înainte (din Turcia), jucătorii au fost treziţi matinal, dar aceasta face parte din sportul profesionist", a declarat Hans-Dieter Flick, secundul selecţionerului german, fără să dea numele jucătorilor respectivi.
Aceste controale au intervenit la câteva zile după zvonurile cu privire la posibilitatea unor posibile cazuri de dopaj în rândul echipei Germaniei care a pierdut contra Angliei (4-2) în finala Cupei Mondiale 1966 de fotbal.
Oamenii de ştiinţă de la universităţi din Berlin şi Munster trebuie să prezinte la mijlocul lunii noiembrie rezultatele unui studiu intitulat "dopajul în Germania din 1950 până în zilele noastre", subliniind în principal partea din fotbal a acestui fenomen din anii 50 şi 60.
Potrivit acestui studiu, jucătorii germani ar fi fost depistaţi pozitiv la efedrină la Mondialul 1966.