Echipa de fotbal a Irlandei a fost avantajată de arbitru în victoria decisivă de marţi cu Armenia (2-1), din preliminariile Euro 2012, când spaniolul Eduardo Iturralde Gonzalez l-a eliminat pe nedrept pe goalkeeperul oaspeţilor, Roman Berezovski, considerând că acesta a lovit mingea cu mâna în afara careului, scrie presa internaţională.
Berezovski a primit cartonaşul roşu în minutul 26, la scorul de 0-0, dar reluările au arătat că mingea l-a nimerit în piept. La acea fază, Iturralde Gonzalez ar fi trebuit să-l sancţioneze pe atacantul irlandez Simon Cox, care lovise mingea cu mâna.
Presa irlandeză recunoaşte că arbitrul s-a înşelat atunci, dar consideră că această greşeală vine ca un soi de compensaţie după celebrul henţ de acum doi ani al francezului Thierry Henry, care a dus la eliminarea Irlandei în barajul pentru Cupa Mondială 2010.
În jocul de marţi de la Dublin, au marcat Valeri Aleksanian (42, autogol), Richard Dunne (59), respectiv Henrik Mhitarian (62).
În Grupa B, care a fost câştigată de Rusia, Irlanda a terminat pe locul 2, urmând să dispute un baraj în două manşe pentru calificarea la turneul final al Euro 2012 (11/12 noiembrie, respectiv 15 noiembrie).