Dorinel Munteanu, antrenorul echipei Oţelul Galaţi, s-a arătat dezamăgit de eşecul cu Manchester United (0-2), de marţi seara, la Bucureşti, în Liga Campionilor la fotbal.
"Sunt dezamăgit de rezultat, chiar dacă eram cotaţi cu şanse foarte mici înainte de meci. Toţi jucătorii au făcut o partidă bună, dar acest lucru nu mă mulţumeşte. Chiar dacă a fost Manchester United, puteam scoate un rezultat pozitiv, însă lipsa de experienţă, naivitatea jucătorilor mei au făcut ca scorul să fie prea mare pentru felul cum s-a desfăşurat meciul", a declarat Munteanu după partidă.
"S-a schimbat atitudinea jucătorilor faţă de partida cu Benfica, au înţeles ce le-am spus, că nu joacă palmaresul în această competiţie, s-au automotivat, au intrat cu încredere şi în multe momente am fost peste Manchester. Din păcate, punctele sunt la ei", a mai spus Dorinel Munteanu.
Antrenorul Oţelului nu şi-a pierdut speranţa că echipa sa va reuşi să câştige puncte în cea mai importantă competiţie intercluburi:
"Ţinând cont de cum am pierdut jocul, am speranţe că putem acumula puncte. Chiar dacă etapa viitoare vom juca pe 'Old Trafford' sper să obţinem puncte".
Munteanu a precizat că
"United a speculat una dintre puţinele noastre greşeli, un jucător de mare nivel a făcut diferenţa. Am avut şi noi ocazii, am pus presiune, dar nu pot să fiu bucuros, chiar dacă am făcut o partidă bună".
Manchester United a învins pe Oţelul Galaţi
cu scorul de 2-0 (0-0), marţi seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în Grupa C a Ligii Campionilor la fotbal. Wayne Rooney (64 - penalty, 90+2 - penalty) a marcat golurile în această partidă, în care fiecare echipă a terminat în 10 oameni, după eliminările sârbilor Vidic (United, 66) şi Perendija (Oţelul, 89). Oţelul a pierdut toate cele trei jocuri pe care le-a disputat în Liga Campionilor, 1-2 cu FC Basel, 0-1 cu Benfica şi 0-2 cu Manchester United.