Pelici: Ne asteapta un meci dificil! Ceahlaul cauta prima victorie pe teren propriu
La conferința de presă de dinaintea meciului cu Ceahlăul Piatra-Neamț, antrenorul Voinței Sibiu, Alexandru Pelici, a spus că se așteaptă ca partida de sâmbătă să fie una dificilă, pentru că sibienii întâlnesc o echipă care are ca obiectiv obținerea primei victorii pe teren propriu.
"Ne așteaptă un meci foarte greu. Mergem la o contracandidată în ceea ce privește evitarea retrogradării. Cu siguranță și ei își doresc la fel de mult ca și noi victoria, o caută încă pe teren propriu și, din această cauză, ne așteaptă un meci dificil. Sperăm să ne întoarcem de acolo cu punct sau puncte, pentru că venim după această victorie, care este ca o gură de oxigen pentru noi, mă refer la jocul cu Chiajna", a declarat Alexandru Pelici.
Sibienii au mulți indisponibili
Pentru meciul din deplasare cu Ceahlăul, Voința nu va putea conta pe Iulian Popa, suspendat o etapă în urma eliminării din jocul cu Chiajna, Claudiu Bunea, care își ispășește ultima etapă de suspendare din cele două primite după meciul cu Petrolul Ploiești, și Răzvan Dîlbea, suspendat pentru cumul de cartonașe galbene. Lor li se alătură Ionuț Matei, accidentat în finalul jocului cu Concordia Chiajna. "Din păcate sunt câteva absențe - suspendați, accidentați, și încercăm să găsim cele mai bune soluții pentru a reuși să facem o echipă competitivă, ca să ne întoarcem cu puncte. Pentru meciul de la Piatra Neamț lipsesc Bunea, în continuare suspendat, căruia i s-a adăugat și Dîlbea, care are cumul de cartonașe galbene. Apoi, Popa, pentru cartonașul roșu pe care l-a luat, Matei - accidentat în finalul jocului și, din păcate pentru el și pentru noi, va lipsi foarte mult timp de acum înainte", a adăugat Alex Pelici.
Revin Miron și Burlacu
Din lotul sibienilor, pentru partida cu Ceahlăul, fac parte Miron, care revine după suspendarea de o etapă, și Burlacu, unul dintre jucătorii pe care accidentările i-au ținut departe de gazon. O altă informație îmbucurătoare pentru fanii "alb-verzilor" este cea a revenirii la antrenamente a lui Buican și Olteanu, fotbaliști care însă nu vor face parte din lotul deplasat la Piatra-Neamț. "Miron reintră în calculele pentru acest joc, a avut doar o etapă de suspendare. Sperăm să găsim variantele bune care să suplinească absența celor menționați. Burlacu face parte din lotul pentru meciul de sâmbătă, iar Buican și Olteanu și-au reluat antrenamentele normal. În momentul când vom considera că sunt apți de joc, vor face parte din lot", a mai spus Alex Pelici.
Ceahlăul - Voința se joacă sâmbătă, 29 octombrie, de la ora 19:00
Oficialii grupării sibiene CSU Voința au luat decizia de a retrage echipa din campionatul de fotbal al Ligii 2, conform unui comunicat de presă remis de club. Recent, primarul Klaus Iohannis a...
Un număr de aproximativ 250 de suporteri sibieni, conform jandarmilor, au protestat joi seara, cerând salvarea echipei Voința, după ce oficialii clubului au anunțat duminică, printr-un...
Antrenorul Alexandru Pelici s-a despărțit de CSU Voința Sibiu, la nici o lună de când revenise la conducerea tehnică a acesteia, transmit reprezentanții clubului. "ÃŽn momentul în...
Cu un gust amar, Nicolae Grigore spune că a fost anunțat de faptul că se renunță la serviciile sale de către directorul executiv Marius Lungu, și nu de președintele Ioan Hămbășan, așa...
Voința Sibiu a învins pe teren propriu, cu scorul de 3-1 (0-1), echipa CS Mioveni, în primul meci al etapei a 34-a, ultima a Ligii 1, cele două grupări fiind deja retrogradate în liga...
Dacă retrogrează din prima ligă, echipa locală de fotbal a municipiului Sibiu, Voința, nu va fi preluată de Primărie și va fi sprijinită financiar mai puțin, a precizat joi, într-o...
Golgheterul Voinței, Iulian Popa, anunță noul obiectiv al echipei sale este o clasare pe locul 15. Sibiu e cu două etape înaainte de finalul sezonului la 3 puncte de FCM Târgu-Mureș, dar...
Dinamo București a învins în deplasare, cu scorul de 1-0 (1-0), echipa Voința Sibiu, în primul meci al etapei a 31-a a Ligii 1. Unicul gol al partidei a fost înscris de Marius Niculae, în...
Ceahlăul Piatra-Neamț a învins în deplasare, cu scorul de 2-1 (0-0), echipa Voința Sibiu, în primul meci al etapei a 29-a a Ligii 1. Pentru Voința Sibiu a marcat Andrei Zăgrean (81), în...
Voința Sibiu a terminat la egalitate pe teren propriu, scor 1-1 (1-1), cu Petrolul Ploiești, într-un meci din etapa a 27-a a Ligii 1, în care ambele formații au avut câte un jucător...
Echipa sibiană se deplasează în duminica Paștelui la Rapid București, de la ora 21:30. Meciul va fi transmis în direct pe DigiSport 1. Antrenorul Voinței Sibiu, Alexandru Pelici, a declarat...
Adrian Sălăgeanu
România
43 ani
Andreas Calcan
România
32 ani
Antonio Nocerino
Italia
41 ani
Bart Goor
Belgia
53 ani
Benjamin Onwuachi
Nigeria
42 ani
Benjamin van Leer
Olanda
34 ani
Bogdan Rusu
România
36 ani
Carlos Hernández
Costa Rica
44 ani
Christian Noboa
Ecuador
41 ani
Dumitru Marcu
România
76 ani
Evander Sno
Olanda
39 ani
Fabien Barrillon
Franţa
38 ani
Florian Riedel
Germania
36 ani
Gai Assulin
Israel
35 ani
Ioan Sdrobiș
România
80 ani
Ireneusz Jeleń
Polonia
45 ani
Jerko Leko
Croația
46 ani
Jorge Andrade
Portugalia
48 ani
Joyskim Dawa
Camerun
30 ani
Levente Mitrea
România
36 ani
Luciano Galletti
Italia
46 ani
Márton Esterházy
Ungaria
70 ani
Mircea Rednic
România
64 ani
Mircea Rus
România
48 ani
Mohamed Dahmane
Algeria
44 ani
Nebojša Pavlović
Serbia
45 ani
R a f a
Spania
41 ani
Robbie Fowler
Anglia
51 ani
Silviu Pintea
România
41 ani
Thomas Doll
Germania
60 ani
Víctor Diogo
Uruguay
68 ani
Xhuljano Kulli
Albania
35 ani