Morten Olsen a acceptat să rămână în funcţia de antrenor al Danemarcei, pe care va încerca să o califice la Cupa Mondială de fotbal din anul 2014.
Antrenorul danez nu intenţiona să-şi prelungească contractul care expira în 2012, însă a anunţat luni că a semnat un nou acord cu federaţia de la Copenhaga, valabil până la turneul final din Brazilia, deoarece "a văzut că există încă potenţial" în echipa ţării sale.
Sub conducerea fostului internaţional danez, în vârstă de 62 ani, Danemarca s-a calificat la EURO 2004 şi EURO 2012, precum şi la două turnee finală de Cupă Mondială.
Morten Olsen pregăteşte Danemarca din anul 2000, fiind primul danez care a ajuns la 100 de meciuri cu echipa naţională, atât ca jucător cât şi ca antrenor.