Deşi pregătirile pentru Campionatul European de fotbal de anul viitor nu au decurs deloc simplu în Polonia şi Ucraina, organizatoarele competiţiei, stadioanele din aceste ţări sunt mai bune decât cele din Austria şi Elveţia, gazdele Euro 2008, consideră UEFA.
"În Austria sau Elveţia nu avem niciun stadion comparabil cu cele din Gdansk sau Doneţk", a declarat Martin Kallen, director de operaţiuni pentru Euro 2012 în cadrul forului fotbalistic european. Kallen a precizat că stadionul din Varşovia urmează să fie gata luna viitoare, iar cele din Gdansk, Wroclaw şi Poznan, în Polonia, şi Kiev, Harkov, Lvov şi Doneţk, în Ucraina, sunt deja terminate.
Inaugurată sâmbătă, arena din Lvov a fost cel mai mare motiv de îngrijorare pentru UEFA. Pregătirile pentru turneul final au decurs uneori lent în cele două ţări, iar UEFA a ameninţat anul trecut cu excluderea oraşele Harkov, Lvov şi Doneţk.
Kallen a admis că transporturile nu se prezintă foarte bine, iar organizatorii speră să fie ajutaţi de tragerea la sorţi de pe 2 decembrie. De exemplu, ar fi mai simplu dacă Germania ar juca aproape de graniţa sa cu Polonia, iar Rusia aproape de graniţa cu Ucraina, în timp ce Suedia ar evolua la Gdansk, port la Marea Baltică.
"În materie de transporturi nu vom sta niciodată la fel de bine ca în Elveţia şi Austria", a spus oficialul UEFA. Totuşi, el a adăugat că Polonia şi Ucraina vor avea de câştigat în domeniul infrastructurii, de pe urma turneului. Astfel, în Polonia se construiesc autostrăzi, iar aeroporturile sunt renovate. Kallen a mai spus că UEFA nu vrea să se repete situaţia din 2008, când niciuna din ţările gazdă nu a trecut de faza grupelor.
"E important ca ambele echipe să ajungă cât de departe se poate. În Elveţia şi Austria, atmosfera a fost bună, dar nu la fel ca în Portugalia (în 2004), când gazdele s-au calificat în finală", a declarat oficialul UEFA.