O altă ţară cu un potenţial mai slab din punct de vedere fotbalistic, Estonia, a ajuns la un pas de calificarea la Campionatul European din 2012. Balticii, care au depăşit într-un mod incredibil Serbia în faza grupelor şi s-au clasat pe locul doi, după Italia, înfruntă vineri, pe teren propriu, Irlanda lui Giovanni Trapattoni, la baraj.
Estonia este singura selecţionată ajunsă la baraj despre care se poate spune că nu are nicio vedetă în lot, niciun jucător al cărui nume să-l rostească iubitorii fotbalului atunci când aud de această echipă. Selecţionerul Tarmo Ruutli s-a bazat în preliminarii pe un joc colectiv, disciplinat, care până la urmă a dat rezultate. Tehnicianul nu-l va avea vineri la dispoziţie pe Sergei Zenjov, accidentat în ultimul meci pe care echipa sa de club Karpaty Lviv, l-a jucat în campionatul Ucrainei. Zenjov fusese decisiv în meciul cu Irlanda de Nord din grupe.
Italianul Giovanni Trapattoni, selecţionerul Irlandei, se află pentru a doua oară în carieră în situaţia de a conduce echipa la baraj, după ce ultima dată a înfruntat Franţa şi a pierdut în urma unui gol marcat neregulamentar.
Irlanda a fost destul de aproape de obţinerea calificării directe la Euro 2012, dar a fost depăşită pe ultima sută de metri de Rusia, cu două puncte.
Asupra lui Trapattoni apasă aşadar o mare presiune, federaţia irlandeză neacceptând ratarea unei noi calificări la baraj, mai ales că adversara se numeşte acum Estonia.
Printre jucătorii convocaţi la naţionala Irlandei se numără şi atacanţii Shane Long (accidentat) şi Kevin Doyle (suspendat) dar şi golgheterul echipei Robbie Keane, care nu a mai jucat de pe 7 octombrie din cauza unei accidentări.
Dacă în atac va avea serioase probleme, Trapattoni va avea în schimm la dispoziţie o linie mediană valoroasă, compusă din Gibson, McGeady, Duff şi Hunt.
La casele de pariuri, Irlanda este considerată favorită, o victorie la Tallin fiind cotată cu 2.00, în timp ce un succes al gazdelor este premiat cu o sumă de 3 ori mai mare decât cea mizată.
Echipele probabile:
Estonia: Pareiko; Jääger, Klavan, Stepanov, Teniste; Dmitrijev, Kruglov, Sidorenkov, Vassiljev; Kink, Saag. Selecţioner: Sergei Zenjov.
Irlanda: Given; O'Shea, Dunne, O'Dea, McShane; Gibson, McGeady, Duff, Hunt; Cox, Walters. Selecţioner: Giovanni Trapattoni.
RomanianSoccer