Antrenorul echipei Oţelul Galaţi, Dorinel Munteanu, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că debutul lui Ionuţ Neagu la echipa naţională a României i-a adus aminte de momentul când el a evoluat pentru prima dată sub tricolor.
"Neagu a avut o evoluţie bună, în nota echipei, dar eu cred că el poate mult mai mult. Tot pe la vârsta asta am debutat şi eu la echipa naţională, sper că prin seriozitatea şi pregătirea lui să mă ajungă sau chiar să mă depăşească. Are tot timpul, însă depinde numai de el. Selecţionerul poate să continuie cu el sau nu, dar sunt convins că evoluţiile lui din campionat îl vor 'forţa' să îl cheme şi la următoarele jocuri şi să devină un jucător de bază. În ciuda entuziasmului şi bucuriei debutului, îmi doresc ca vineri să se concentreze numai la meciul cu Sportul Studenţesc. Nu îl voi menaja, are 22 de ani şi sunt convins că nu este obosit", a spus Munteanu.
Tehnicianul consideră meciul cu Sportul cea mai importantă partidă pentru gălăţeni în turul campionatului. "După rezultate se poate spune că nu prea am mers prea bine cu echipele mici, dar meciul cu Sportul este cel mai important din acest tur de campionat. Îmi doresc un rezultat pozitiv care să ne menţină în jumătatea superioară a clasamentului. Cu un egal sau mai rău, cu o înfrângere, vom rămâne doar o echipă de pluton. Avem în faţă o echipă imprevizibilă, în criză de puncte, dar care joacă un fotbal frumos. Sper că băieţii să nu mă dezamăgească şi să continuăm seria victoriilor, iar pentru asta trebuie să investim multă muncă, atât din punct de vedere fizic cât şi mental", a mai spus el.
Munteanu consideră că întâlnirea cu Basel, din Liga Campionilor, poate aduce gălăţenilor primele puncte în competiţie. "Pentru noi întâlnirea cu Basel reprezintă partida care ne poate aduce primele puncte în Champions League. Ştim cu cine avem de-a face pentru că am mai jucat cu ei. Aşa cum am mai spus-o, nu avem ce pierde, ci doar de câştigat din aceste meciuri din Liga Campionilor. Dar pentru asta trebuie să avem curaj, să fim deştepţi, să avem încredere. Jocul nostru este în creştere, atât ca exprimare, cât şi ca rezultate", a menţionat antrenorul.
Antrenorul echipei gălăţene nu poate conta în meciul cu Sportul Studenţesc pe Cristi Sârghi, suspendat.
Partida dintre Oţelul şi Sportul Studenţesc, contând pentru etapa a 14-a a Ligii 1, se va disputa vineri, 18 noiembrie, de la ora 20:15.