Ricardo Carvalho a reluat antrenamentele la Real Madrid, după o accidentare, dar a aflat de la selecţionerul Paulo Bento că nu are nicio şansă de a mai juca la naţionala Portugaliei, calificată la Euro 2012, după barajul cu Bosnia, relatează presa internaţională.
Fundaşul de 33 de ani a fost indisponibil după ce s-a accidentat la spate la antrenamentul de pe 1 octombrie. Dacă reluarea pregătirilor e o veste bună pentru Carvalho, în schimb Bento l-a avertizat să nu-şi facă iluzii că ar mai putea fi chemat la naţională, la fel ca alt indezirabil, Jose Bosingwa (Chelsea).
În septembrie, Carvalho a fost suspendat un an de la naţională, după ce a părăsit cantonamentul pe 31 august, înaintea meciului cu Cipru, din preliminariile Euro 2012.
După accidentare, fundaşul lusitan a fost înlocuit de Sergio Ramos în centrul defensivei lui Real. Marţi, Kaka şi Marcelo, internaţionalii brazilieni ai lui Real, s-au antrenat alături de coechipieri, după ce au avut probleme medicale, iar Carvalho s-a pregătit separat.
Lider în La Liga, cu trei puncte avans faţă de Barcelona, Real joacă sâmbătă pe terenul celei de-a treia clasate, Valencia.