Voinţa Sibiu întâlneşte în deplasare echipa Dinamo Bucureşti, sâmbătă, 19 noiembrie, de la ora 18:00, în direct pe Digi Sport 1.
În cadrul conferinţei de presă premergătoare meciului, antrenorul Alexandru Pelici a declarat că se aşteaptă la un meci dificil sâmbătă, după care urmează alte două meciuri cu echipe bune ale campionatului: "Întâlnim liderul la zi al campionatului, o echipă care nu are nevoie de prezentări. Dinamo este o echipă ofensivă, care marchează foarte multe goluri, cu jucători componenţi ai lotului naţional. Ne aşteaptă un meci dificil, de fapt urmează o serie de jocuri grele cu Dinamo, CFR Cluj şi U Cluj. Sperăm să acumulăm mai multe puncte decât am scos din cealaltă serie de meciuri grele, cu Rapid, Vaslui şi Oţelul Galaţi. Din păcate avem câteva probleme de efectiv, Rareş Forika este suspendat, iar Andrei Tânc este accidentat. Sperăm să fim inspiraţi, iar cei care vor intra pe teren să-şi facă bine treaba. Importanţă este forma de moment a jucătorilor şi sincronicarea din teren. Cei 2 brazilieni veniţi în probe, Rafael Correa şi Marco Antonio Fernandez, unul e mijlocaş central, celălalt mijlocaş lateral, din păcate au venit după meciul amical cu Târgu-Mureş şi este greu să ne facem o părere despre ei numai după nişte antrenamente. Totuşi, cei 2 vor sta la Sibiu până sâmbătă, când ne vom decide ce facem mai departe", a declarat Pelici.
Portarul Bogdan Miron susţine că important este ca echipa să fie concentrată etapă de etapă şi să nu mai apară greşelile personale: "Nici eu, nici colegii mei nu ne vom gândi la bani în timpul meciului. Suntem mai relaxaţi după victoria cu Braşov, însă nu trebuie să ne culcăm pe o ureche, ci să fim concentraţi etapă de etapă. Nu ştiu dacă putem surprinde pe Dinamo, este o echipă bună, cu un joc de pase foarte bun. Important este să nu facem greşeli personale, ar trebui să fim calmi şi să nu ne grăbim", a spus portarul sibian.
Finanţatorul echipei Voinţa Sibiu, Ioan Hămbăşan, a declarat că prioritatea este menţinerea în prima ligă şi achitarea salariilor şi a primelor de joc: "Prioritatea conducerii este să menţinem echipa în Liga 1. Importante sunt rezultatele şi jocul echipei. Stimularea pe care o putem oferi jucătorilor este că suntem la zi cu salariile şi cu primele. În ceea ce priveşte prima de promovare, o parte a fost achitată, acuma urmează tranşa a doua, iar până în februarie sperăm să fie achitată la zi toată prima. Din fericire am avut înţelegere din partea jucătorilor. Aş vrea să mulţumesc Consiliului Local şi Primăriei Sibiu pentru suma de bani pe care am primit-o. Chiar dacă nu este o sumă mare, este un ajutor real. Suma de bani pe care am primit-o de la sponsori se ridică undeva în jurul a 50 de mii de euro. Din păcate avem probleme legate de montarea turnicheţilor. Avem derogare doar până la începutul returului. Cred că sunt probleme la procedura de licitaţie. Stadionul nu este al nostru, ci al primăriei. Bugetul nostru nu ne permite să montăm turnicheţii, este vorba de 80 - 90 mii de euro", a declarat Ioan Hămbăşan.
După meciul cu Dinamo Bucureşti, Voinţa Sibiu va disputa două meciuri pe teren propriu, împotriva echipelor CFR Cluj şi "U" Cluj.
Rondul de Sibiu