FC Barcelona a ajuns la un acord, până în 2014, cu mijlocaşul ofensiv Rafael Alcantara (Rafinha) de 18 ani, fratele mai mic al internaţionalului spaniol Thiago Alcantara, care evoluează tot la echipa catalană.
Născut la Sao Paulo, Rafinha joacă de la 13 ani la echipele de juniori ale FC Barcelona, iar pe 9 noiembrie 2011 a debutat la echipa antrenată de Pep Guardiola, într-un meci din Cupa Spaniei.
Rafael Alcantara, internaţional Under 19 al Spaniei, va avea o clauză de reziliere a contractului de 12 milioane euro până la finalul sezonului 2012/2013, care va creşte apoi la 30 milioane euro.
Jucătorul era urmărit de mai multe cluburi, inclusiv de Real Madrid.