Antrenorul echipei FC Braşov, Marius Şumudică, a declarat că jucătorii săi nu trebuie să trăiască din amintirea victoriei obţinute în faţa formaţiei Steaua în sezonul trecut, precizând că meciul de sâmbătă trebuie tratat cu seriozitate maximă.
"Nu mă interesează ce a făcut Steaua etapa trecută, eu voi pregăti la fel meciul cu ei, le-am şi spus băieţilor că în astfel de jocuri, cu echipe mari, îşi demonstrezi practic valoarea ca jucător. Va fi un joc extrem de dificil, pentru că Steaua vine după un eşec la Piatra-Neamţ şi va fi foarte motivată, însă, pe de altă parte şi noi vom merge cu gândul de a scoate un rezultat bun şi ne vom lupta pentru acest lucru. Steaua rămâne Steaua, indiferent de perioadele pe care le traversează, şi trebuie să dai totul într-un meci cu ei. Este nevoie de determinare maximă şi cum am mai spus, să nu mai trăim din amintiri, acel 3-0 a fost, acum este un alt joc şi trebuie să îl tratăm cu maximă seriozitate", declarat Marius Şumudică.
Echipa FC Braşov a învins, la 6 martie, cu scorul de 3-0, pe stadionul din Bulevardul Ghencea, formaţia Steaua, într-o partidă contând pentru etapa a 20-a a Ligii 1, ediţia 2010-2011.
Şumudică a lipsit miercuri şi joi de la antrenamentele echipei sale din cauza unei toxiinfecţii alimentare. "Îmi pare tare rău că nu am putut fi alături de băieţi, însă de ieri am mers la medic la Bucureşti, iar diagnosticul a fost de toxiinfecţie alimentară. Nici acum nu mă simt prea bine, am avut febră destul de mare, dar mâiine cu siguranţă voi fi la antrenamentul băieţilor. Am încredere în ei că s-au pregătit aşa cum trebuie şi în aceste două zile în care nu le-am fost alături, sunt cu toţii profesionişti şi cu siguranţă s-au comportat ca atare", a adăugat Şumudică.
Formaţia FC Braşov întâlneşte, sâmbătă, de la ora 20:00, în deplasare, echipa Steaua, într-o partidă din cadrul etapei a 15-a a Ligii 1.