În următoarea etapă, Voinţa Sibiu întâlneşte pe teren propriu echipa CFR Cluj, duminică, 27 noiembrie, de la ora 14:00.
În cadrul conferinţei de presă, antrenorul Alexandru Pelici a declarat că echipa sa a crescut în consistenţa jocului: "Urmează un nou meci foarte greu, în compania unei echipe care este pretendentă la titlu. CFR Cluj vine după o victorie importantă în derby-ul Clujului şi vor dori să câştige toate cele 3 puncte. Au jucători care pot face diferenta, jucători periculoşi atât pe atac poziţional, faze fixe, cât şi pe contra-atac. Este o echipă bine întemeiată. Nu cred că CFR vine cu teamă la Sibiu. Încercăm, aşa cum am facut-o şi la Dinamo, să ne prezentăm cât mai bine, iar în urma unui joc bun să vină şi rezultatele. Am mers cu speranţe mari la Dinamo, dar din păcate ne-am întors fără puncte. Am făcut un joc bun, cred că ne-am ridicat în multe momente la nivelul adversarului, dar am întâlnit un portar foarte inspirat, în zi mare. Din punctul meu de vedere am fi meritat 1 punct. În continuare Andrei Tânc este accidentat, în rest, nu sunt probleme de lot. Cred că echipa a crescut în omogenitate, în relaţiile de joc, avem curaj şi încredere. Jucătorii se simt tot mai bine unii cu alţii. Există o creştere în consistenţă a jocului, dar din păcate nu reuşim să finalizam, deşi ne creem ocazii. Darko este un jucător inteligent, s-a acomodat la Sibiu, se dovedeşte a fi o alegere bună. Pe măsură ce va trece timpul, relaţiile de joc vor deveni mai bune. Situaţia celor 2 brazilieni a fost nepotrivită, au venit după meciul amical cu Târgu-Mureş. Nu exista timp util pentru a-i testa. Au plecat amândoi, din păcate au venit după 2 luni în care nu s-au antrenat şi asta s-a văzut. În iarnă căutăm să aducem jucătorii care să ne poată ajuta, care să se plieze din punct de vedere al caracterului la grupul nostru. Nu vom aduce mulţi jucători, important este să păstrăm omogenitatea echipei. Nu ne interesează ce consideră celelalte echipe despre noi. Noi ştim de ce suntem aici. Vrem să rămânem în Liga 1 şi vom face tot ce putem să fim peste linie. Acesta este obiectivul nostru. Nu contează cu cine câştigăm sau pierdem. Respectăm toţi adversarii, iar acest respect ar trebui să existe în Liga 1, între jucători, antrenori. Trebuie să luam exemplu din Champions League, unde primul lucru care apare pe imagine este respect", a declarat antrenorul.
Fundaşul Cristi Apostol, a declarat că echipa este pregătită pentru meciul cu CFR şi speră la cel puţin un egal: "Meciul de la Dinamo a fost o experienţă plăcută şi utilă. Am jucat cu liderul campionatului, o echipă cu fotbalişti adevăraţi. Nu ne-am speriat de ei, am încercat să jucăm de la egal la egal şi cu Dinamo, şi cu Steaua, Rapid sau Oţelul Galaţi. Din păcate, nu reuşim să finalizăm. Este frustrant când luăm gol după o eroare personală. Suntem pregătiţi pentru meciul cu CFR, o echipă cu individualităţi foarte mari, iar noi suntem un grup. Sperăm ca asta să fie avantajul nostru. Ne dorim să câştigăm meciul sau să scoatem un punct. Orice punct este important pentru noi".
Rondul de Sibiu