Antrenorul Petre Grigoraş a declarat, într-o conferinţă de presă, că nu are de gând să plece de la echipa Pandurii Târgu-Jiu şi a negat că ar fi primit o ofertă de la Steaua sau că ar fi fost înjurat la telefon de tehnicianul Ilie Stan.
"Nu văd niciun motiv de despărţire, pentru ce aş pleca de la Târgu-Jiu? Şi ca să mai scurtăm din aceste speculaţii care au apărut în ultimul timp, pentru că nu sunt adeptul implicării prea mult în mass-media, au apărut în ultimele zile tot felul de prostii că m-a sunat Ilie Stan şi m-a înjurat. Iar cine mă cunoaşte ştie că dacă ar fi făcut lucrul acesta primea înzecit. Dar nu este nimic adevărat, Ilie Stan nu a făcut acest lucru. Nu şi-a permis niciodată să mă înjure Ilie Stan pentru că nu avea nici un motiv", a precizat Grigoraş.
Tehnicianul a infirmat zvonurile din ultima perioadă, precizând că nu a primit nicio ofertă de la Steaua: "Mai repet încă o dată ce am tot spus la toată presa: nu m-a căutat nicio persoană oficială din cadrul clubului Steaua pentru o eventuală colaborare. Sunt sub contract cu Pandurii Târgu-Jiu şi mă gândesc doar la Pandurii şi sper să duc la bun sfârşit acest contract, pentru că mai am un an şi jumătate. Nu am lăsat niciun loc de interpretare, pentru că am spus că cel puţin până în iarnă nu discut cu nicio echipă. Nu vreau să vorbim despre himere sau ce va fi în ianuarie. Niciun antrenor nu ar fi atât de nebun încât să preia o echipă când mai sunt trei etape de jucat. Înseamnă că se duce acolo pentru a-şi trece în CV un nume de echipă sau să ia o primă de instalare, ceea ce nu e cazul meu".
Grigoraş a cerut presei să renunţe la a face speculaţii la adresa sa şi chiar să nu-i mai pronunţe numele până la finalul campionatului. "Aş vrea să se stopeze aceste speculaţii, vreau să se pună punct, chiar nu vreau până la finalul campionatului să mi se mai pronunţe numele şi să spună doar antrenorul echipei Pandurii şi punct, să nu mai spună cine e, că lumea ştie oricum. Să nu se mai spună despre el că pleacă, că-l înjură nu ştiu cine, că l-a căutat nu ştiu cine. Ce urmează acum, să-mi bage şi salariul în presă? Eu sunt sub contract cu Pandurii şi vreau să opresc acest curent care mă implică şi în scandaluri, şi în tot felul de discuţii telefonice, şi în transferuri", a mai spus Grigoraş.
Tehnicianul a menţionat că nu doreşte să fie în locul lui Ilie Stan în această perioadă: "Eu să fiu în locul lui Ilie Stan şi să fie în fiecare zi numele cuiva vehiculat pe acolo nu mi-ar pica bine. Poate o fi zis şi el în gândul lui: 'Tu altă treabă nu ai? Lasă-mă şi pe mine să muncesc!' Poate o fi zis că aşa aş fi zis şi eu. Dar cert este că nu a fost nimic adevărat. Mă bucur că lucrez cu jucătorii mei, pot sta aici şi până la vară, mai pot sta şi încă un an. Eu ştiu, poate mai vine domnul Condescu şi îmi prelungeşte contractul cu încă cinci ani. Îmi fac şi buletin de Gorj şi cine ştie, poate îmi fac şi o cabană pe aici şi mă mut".
În presa sportivă s-a scris în ultima perioadă că finanţatorul Stelei, Gigi Becali, ar dori să-l înlocuiască pe Ilie Stan cu Petre Grigoraş, nemulţumit fiind de rezultatele echipei.