Fiecare final de an aduce formaţiilor prezente în primul eşalon al fotbalului românesc, şi nu numai, bilanţuri mai mult sau mai puţin pozitive. După ce Petre Grigoraş a fost aşezat pe un binemeritat loc trei al podiumului celor mai buni tehnicieni români, a venit rândul "colectivului", de care se ocupă de aproximativ un an de zile, să-şi adjudece titluri cu care să se mândrească la sărbătoarea unei jumătăţi de secol de existenţă.
Astfel, cel mai slab "capitol" al grupării de fotbal din Târgu-Jiu, faza ofensivă, s-a clasat la final de tur pe locul al patrulea, cu cele 29 de reuşite, un adevărat record pentru trupa lui Grigoraş care se află acum în cel mai bun moment al evoluţiei sale pe prima scenă. Cu cele patru piese de bază pe vârf - Batin, Grigoraş, Lemnaru, Jaka Stromajer - supliniţi din umbră de Alexandre Cardoso sau executantul loviturilor de la punctul cu var, Mihai Pintilii, Pandurii s-a cocoţat pe locurile fruntaşe ale statisticienilor înainte de debutul părţii secunde a actualului sezon competiţional, din care a fost epuizată deja prima etapă. Cu fiecare minut care trece, "pandurii" lui Grigoraş îşi atribuie o nouă "faţă", de învingători, schimbarea radicală survenind în momentul crucial în care actualul tehnician a ales să conducă echipa.
Dacă acum gorjenii au înscris de 29 de ori, în urmă cu un an şi jumătate, când obiectivele formaţiei erau destul de sumbre şi vizau doar părăsirea zonei fierbinţi a clasamentului, după primele 17 etape "pandurii" marcaseră doar de 5 ori, ceea ce spune totul despre schimbarea în bine a gorjenilor. La final de an, Pandurii are în cont un număr de 29 de goluri, în 18 etape, fiind devansată de C.F.R. Cluj, cu 37 de goluri, Dinamo Bucureşti, 32 de goluri şi Rapid Bucureşti, cu cele 30 de reuşite.
În urma acestui prim record îndeplinit, preşedintele executiv al grupării de fotbal târgujiene îşi anunţă mulţumirea, lăsând în acelaşi timp şi o mică urmă de regret din prisma faptului că ghinionul i-a privat de multe ori de urcarea în ierarhii: "Suntem atractivi pentru televiziuni, nu? Cine nu vrea să vadă un meci cu multe goluri. Am mai şi avut ratări cât roata carului de mare. Am dat cu mingea în bare, am avut situaţii clare de a înscrie, însă acesta este fotbalul. Am avut multe meciuri, din păcate, în care ghinionul a fost de partea noastră. Puteam câştiga mai multe puncte, puteam fi foarte aproape de primele două locuri şi puteam fi şi în clasamentul golurilor marcate mult mai sus", a mărturisit Eugen Pârvulescu.
Cu toate că faza ofensivă a avut un cuvânt greu de spus în această primă parte a sezonului actual, Petre Grigoraş a anunţat că doreşte să întărească această zonă dar şi să aducă un coordonator de joc, fiind susţinut de "executivul" clubului care spune că: "Am mai dori la echipă un "număr zece" şi un atacant. De fapt, cred că toate echipele de fotbal din ţară caută profilul acesta de jucători. Dacă eu rostesc un nume, imediat apare concurenţa. Astfel, echipa care îl are pe jucător creşte preţul şi uite aşa ne facem viaţa grea", a spus Pârvulescu, evitând să ofere şi un nume al potenţialilor candidaţi la tricoul echipei Pandurii, pentru returul ediţiei de campionat 2011-2012.
Dacă toţi jucătorii îşi savurează în acest moment vacanţa de iarnă, Petre Grigoraş a "realizat" deja lista cu jucătorii doriţi. "Vom încerca să aducem câţiva jucători, în limita bugetului pe care-l vom avea. Oricum, nu voi lua pe nimeni după dvd-uri. Trebuie să-i văd la lucru, mai întâi. Până la reunirea de pe 11 ianuarie e puţin probabil să vină cineva", a explicat Petre Grigoraş modul cum vor decurge lucrurile în vederea completării zonelor libere lăsate de plecările jucătorilor Stromajer, Vranjes sau Vlad Chiricheş, dar şi de accidentările grave ale lui Băcilă şi Marian Pleaşcă.
Preşedintele executiv al pandurilor susţine că jucătorii pe care îi vor avea în vedere trebuie testaţi în antrenamentele precompetiţionale, în speţă, cele din cantonamentul din Antalya, şi abia după aceea vor ajunge la masa tratativelor pentru parafarea colaborărilor. "Cum să semnezi contract cu cineva fără să-i vezi faţa? Dacă nu are o mână? Ne uităm pe dvd-uri, însă nu ceea ce se arată pe acele filmuleţe e relevant. Îţi faci doar o idee. În mod normal, jucătorii trebuie urmăriţi la meciuri oficiale şi abia apoi făcută afacerea", a precizat Pârvulescu care a făcut şi o mică radiografie de luat în seamă de cei care vor să devină "panduri": "Am vrea să fie tineri şi cu foame de performanţă", a conchis Pârvulescu.